Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN România, țara accidentului la minut. Populația unei comune moare în fiecare an pe șosele

România, țara accidentului la minut. Populația unei comune moare în fiecare an pe șosele

România devine ţara accidentului la minut, iar cele mai multe victime sunt pietoni.

de Redacția Antena 3 CNN    |    18 Ian 2024   •   20:11

Suntem campioni europeni la numărul de accidente rutiere - peste o mie în fiecare zi!

În fiecare an, cel puţin 1.600 de oameni îşi pierd viaţa pe drumurile publice.

Ca să înţelegeţi amploarea tragediei, 1.600 reprezintă populaţia unei comune.

Astfel, România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de decese în accidente rutiere raportat la un milion de locuitori, cu un număr alarmant de 86 înregistrate în 2022.

Iar pe lângă tragedia pierderii unei vieţi, vorbim şi de costuri ridicate.

Conform Autorității Rutiere Române, la nivelul anului 2017, costurile unui accident grav se apropiau de 770.000 de lei (aproximativ 170.000 de euro) la acea vreme, în timp ce un accident cu victime presupunea cheltuieli de aproape 5 milioane de lei, adică un 1 milion de euro.

Astfel, dintr-un simplu calcul vedem că din cauza acestor accidente, se cheltuiesc sute de milioane de euro.

Pietonii reprezintă 50% dintre persoanele decedate în accidentele produse pe stradă, 27,6% în cele care au avut loc pe drumuri naționale și 30,9% în evenimentele de pe drumuri județene.

×
Parteneri
Alertă majoră: Drogul care omoară copiii a fost depistat în România
x close