Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Mesajele de Paște ale vedetelor

Numai de bine. Mesajele de Paște ale vedetelor

Suntem nevoiți să petrecem Paștele doar cu cei cu care locuim. Georgiana Mihăilă a vorbit cu câteva dintre persoanele publice din țara noastră și a aflat că și ele vor respecta toate regulile.

Numai de bine. Mesajele de Paște ale vedetelor
20 Apr 2020   •   19:19

Lidia Buble 
Este pentru prima oară când nu am reușit să îmi fac planuri pentru sărbătorile Pascale. Vom sta cu toții în case anul acesta. Mi-aș fi dorit foarte mult să fiu lângă ai mei dar chiar dacă lucrul acesta este imposibil, cu siguranță îi voi suna pe Skype și vom lua masa împreună. Este și pentru prima dată când trebuie să gătesc singură de Paște. 

Alina Tănasă 
Înainte ori mergeam la părinții mei sau la părinții lui Dragoș. Mergeam la Înviere, era altfel, luam masa în familie, cu toată lumea. Anul asta nu mai e o bucurie, ne amintim de cum era în trecut. 

Flick 
Nu sunt acel om care să-și facă Paștele cu familia, mai mult de Crăciun mă duc așa pe la ai mei. De exemplu în ultimii trei ani de Paște am fost plecat la Amsterdam, am luat lumină din Cartierul Roșu. Îmi petrec sărbătorile singur fizic dar mai vorbesc cu prietenii prin videocall sau playstation. O să comand mâncare, nu mă apuc să fac ouă. 

Nicole Cherry 
Sluja de Înviere, acolo era o tradiție pe care o urmam, luatul luminii era important pentru toți. Vă doresc să fiți liniștiți și sănătoși, pentru că asta este cel mai important!

Lavina Goste 
 Aproape în fiecare an mergeam la Satul Mare, de acolo sunt eu, și de data aceasta rămânem acasă, voi face mâncare, voi încerca să gătesc o masă traditională cu pască și drob. 

Mesajele de Paște ale vedetelor

×
Subiecte în articol: Numai de bine mesaj de paste
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close