Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Cum alegi tapetul pentru fiecare cameră. Specialist: ''Întotdeauna ținem cont de întreaga amenajare''

Cum alegi tapetul pentru fiecare cameră. Specialist: ''Întotdeauna ținem cont de întreaga amenajare''

A mai rămas puţin până la sărbători, iar cei mai mulţi sunt preocupaţi cu reamenajatul. Avem sugestii pentru persoanele care vor să schimbe înfăţişarea camerelor, dar nu doresc să transforme locuinţa într-un şantier plin de praf. Potrivit specialiştilor, tapetul este soluţia ideală – se aplică uşor şi nu faci prea multă dezordine.

Cum alegi tapetul pentru fiecare cameră. Specialist: ''Întotdeauna ținem cont de întreaga amenajare''
de Georgiana Adam    |    16 Dec 2020   •   23:50

În primul rând, tapetul trebuie ales în funcție de dimensiunea camerei. De exemplu, pentru încăperile mici sunt recomandate tapeturile luminoase, monocromatice, cu model discret sau cu dungi verticale. Ulterior, ar trebui să ne ghidăm și în funcție de destinația camerei – băile și bucătăriile necesită un tapet lavabil.

Criteriile de care ar trebui să ţinem cont când alegem tapetul

Iar în continuare, ar trebui să ținem cont și de restul criteriilor, precum stilul locuinței, luminozitatea încăperii, mobilierul și decorațiunile folosite, și, nu în ultimul rând, de trenduri și de preferințe.

''În anul 2020, trendul a fost cel exotic, întrucât oamenii au tins foarte mult să aleagă modele exotice, pentru că au petrecut mult timp în casele lor și au simțit nevoia să aducă o mică parte din vacanțe. Și elementele regăsite în natură, fiind patternuri repetitive acestea au conținut foarte multe elemente vegetale precum frunze, fructe, copaci'', spune Oana Vlădilă, Art Director.

Tapetul necesită să fie schimbat după cinci ani

Deși tapetul necesită să fie schimbat abia după cinci ani, există persoane care atunci când și-l montează se ghidează în funcție de sezonul actual. Ulterior, adaptându-l pentru restul anotimpurilor folosindu-se de diferite accesorii pentru interior.  

'' Pentru sezonul toamnă - iarnă evident o să alegem culori care se regăsesc și în culorile naturii, cum ar fi culori calde, marouri  şi alte culori care degenerează din aceste culori. Însă, putem adapta tapetul cu alte elemente care să ne aducă cu gândul la anotimpul în care ne aflăm și întotdeauna noi sfătuim clienții să aleagă tapet de care să se bucure pe tot parcursul anului''

Alegerea unui tapet care să se potrivească fiecărei camere este o decizie importantă

''Noi întotdeauna cerem fotografii cu design-ul pe care aceștia deja îl au în casele lor și le propunem modele de tapet care se potrivesc cu design-ul lor, astfel încât alegerea să fie una relevantă. Putem pune același tapet în două încăperi diferite, dacă design-ul este potrivit pentru acesta în ambele încăperi, dar recomandăm oamenilor să punem modele diferite, astfel încât să se bucure de un design cursiv și să îi conducă pe aceștia în povestea casei lor'', recomandă Oana Vlădilă.

În plus, tapetul din camera celor mici ar trebui să sugereze o poveste individuală

''Întotdeauna ținem cont de întreaga amenajare însă, în camera copilului trebuie să fie un univers numai al lui și îi facem o poveste de care să se bucure și pe care să o descopere mult timp de la montarea tapetului și într-adevăr, ținem cont de fiecare element pe care îl desenăm astfel încât să intre în armonie atât cu restul casei, dar și mai mult cu amenjarea camerei copilului. Noi întotdeauna încercăm să stăm de vorbă cu copiii astfel încât să îi facem pe ei mici designeri, să pornim de la pasiunile lor și totodată încercăm să îi temperăm, pentru că ei preferă culorile puternice și încercăm să găsim un numitor comun între copilași și părinți, astfel încât pasiunea lor și tapetul care îi reprezintă să se întindă pe o perioadă cât mai mare din copilăria lor''

Însă, e important ca acestă lume de poveste să rămână doar în spațiul destinat celor mici

''Păstrăm povestea copiilor în camera lor astfel încât aceștia să își petreacă timpul lor în spațiul unde le este destinat astfel încât să nu îi îndemnăm să facă dezordine în toată casă și să ușurăm cumva și munca părinților și să le creem o rigoare în ceea ce privește educația'', explică Oana Vlădilă, Art Director.

 Montarea tapetului poate fi realizată chiar și de proprietar

 Însă, e de peferat un specialist pentru a evita imperfecțiunile, precum golurile de aer, îmbinările imperfecte sau irosirea materialului.

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close