Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Cât de mult influenţează energia verde valoarea facturii la electricitate

Cât de mult influenţează energia verde valoarea facturii la electricitate

În ultimele patru săptămâni am luat la pas sistemul energetic românesc, pentru a vedea de unde vine curentul electric consumat acasă, cum ajunge în locuințele noastre și ce plătim în factură. 

Cât de mult influenţează energia verde valoarea facturii la electricitate
Sursa foto: Antena 3
de Georgiana Adam    |    25 Mai 2022   •   13:04

Reporterii Antena 3 au mers într-o casă inteligentă pentru câteva trucuri despre cum să consumăm mai eficient energia electrică. 

Am cunoscut un prosumator, adică un român care-și produce singur energia electrică de care are nevoie. Astăzi să ajungem în punctul zero al călătoriei noastre: în locul unde este produsă energia din surse regenerabile, adică cea a viitorului.

Într-un parc eolian din Constanţa, turbinele, de la depărtare, par mici și ușor accesibile. De aproape, lucrurile se schimbă: imaginați-vă un turn de 100 de metri înălțime, echivalentul a trei blocuri de 10 etaje. Așa arată o turbină ce produce până la 3 MWh. În total, turbinele eoliene din România au o putere instalată de circa 3.000 MW.

"În camera de comandă urmărim în timp real funcţionarea tuturor instalaţiilor, parcuri eoliene, centrale fotovoltaice, staţii electrice. În acest moment, cu ajutorul sistemului SCADA, controlăm procesul de producere a energiei electrice şi urmărim cum sursa primară de energie (vânt/ radiaţie solară) este convertită în energie electrică. 

Mai departe, urmărim procesul de transport prin reţeaua electrică internă a centralei către staţia electrică şi cum e evacuată în Sistemul Energetic Naţional. 

De aici merge mai departe, prin reţelele de transport şi de distribuţie, până la uşa consumatorului. 

Exploatăm 232 de turbine eoliene în această perioadă", a spus Valentin Nicolae, responsabil Dispecerat Enel Green Power România.

Sunt zile în care cea mai mare parte din curentul consumat acasă sau la serviciu este acoperit doar din surse regenerabile. S-a întâmplat chiar săptămâna trecută, pe 18 mai, când turbinele eoliene, hidrocentralele și parcurile fotovoltaice produceau două treimi din consumul național la acel moment.

Cantitatea mare de energie verde a avut impact imediat în prețurile de pe OPCOM, piața de unde furnizorii cumpără energia electrică pentru a o livra mai departe, către clienți. 

Pe 18 mai, România a înregistrat pe Piața Zilei Următoare printre cele mai mici prețuri medii zilnice din Europa. 

România și-a asumat oficial noi obiective de instalare a capacităților de energie regenerabilă, de 6,9 GW, până în 2030. Înseamnă mai mult decât dublu față de cantitatea din prezent. 

Specialiștii în energie spun că se poate, dar important e să se și vrea. 

Lucrurile s-ar putea schimba chiar de anul acesta, când sunt anunțate primele investiţii noi în parcuri eoliene şi solare de mari dimensiuni, după un blocaj al pieţei de aproape un deceniu. 

Creșterea producției din surse regenerabile este esențială pentru ca sectorul energetic să ne poată livra energie electrică la un preţ pe care să ni-l permitem, pentru a evita momente ca cel de anul trecut, cu scumpiri majore. Și nu e vorba numai despre un cost mai mic de producere a energiei verzi, ci și de zero emisii de carbon.

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close