Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN România Inteligentă Modelul de învățământ finlandez în școlile și grădinițele din Buzău

Modelul de învățământ finlandez în școlile și grădinițele din Buzău

Se poate stabili o strategie de dezvoltare la nivel local prin educație. Asta demonstrează orașul Buzău, unde rezultatele devin din ce în ce mai vizibile.

Modelul de învățământ finlandez în școlile și grădinițele din Buzău
Sursa foto: Antena 3 / România Inteligenta
de Laura Dinu    |    29 Iun 2022   •   12:54

Aceasta a fost ideea conferinței "Buzău, centru de educație și inovație - modele performante și performanță în învățământ", organizate miercuri de Antena 3, singurul canal de știri din România partener al CNN International, alături de cotidianul național Jurnalul, în cadrul proiectului România Inteligentă.

Modelul de învățământ finlandez în școlile și grădinițele din Buzău

Maria Fuștei, directorul Grădiniței nr.6 din Buzău, a explicat proiectul după care funcționează grădinița, și anume modelul de învățământ finlandez, unde cursurile se desfășoară în cea mai mare parte în natură.

”Este un proiect ambițios, un proiect de succes și aș începe de la prima idee a domnului primar care ne-a invitat la o ședință de lucru unde ni s-a prezentat această idee grozavă și unde am fost întrebați dacă noi ne-am dori să vedem despre ce este vorba și să implementăm asta în viitor în unitățile noastre de învățământ. 

Rezultatele pe care cu toții le știam, rezultatele deosebite obținute de sistemul de învățământ finlandez și ideea domnului primar de a începe cu grădinițele și cu școlile, cu clasele pregătitoare, spunându-ne că nu putem obține rezultate decât dacă începem cu prima treaptă a învățământului. Am fost bucuroasă să fac parte din acea delegație, fiindcă este foarte important să vezi ceea ce se întâmplă și acolo unde se întâmplă. Doar dacă citim, nu cred că este destul. 

Văzând ce se întâmplă în școlile din Finlanda, am multiplicat experiența, am venit fiecare în unitățile de învățământ ale noastre, am propus colegelor. Nu toată lumea și-a dorit, dar asta nu a fost nicio problemă. Au intrat exact cei care și-au dorit. Apoi, văzând rezultatele, își doresc și alții să facă parte din acest proiect”, a povestit la Antena 3 Maria Fuștei, directorul Grădiniței 6 din Buzău.  

Ce presupune acest proiect 

”În primul rând este deschiderea cadrelor didactice de a desfășura activități în natură. În curtea școlii sau a grădiniței sau în imediata apropiere. Desfășurăm activitățile în aer liber pe cât posibil și în alte spații din care copiii pot învăța mult mai multe decât într-un spațiu închis. Avem o colaborare permanentă cu centrul cultural care ne pune la dispoziție atât resurse umane cât și resurse materiale. 

Un alt lucru important este de a dezvolta la copil autonomia. De regulă adulții din familie îi ajută foarte mult pe copii fără să realizeze că ei pot face foarte multe lucruri singuri. Sunt mici, dar ei pot să se descurce. Așa că noi îi încurajăm și pe părinți și pe copii să încerce să se îmbrace și să se dezbrace singuri, să se autoservească. Așa că, fiind o grădiniță cu program prelungit, am modificat puțin activitatea care se desfășoară în cantină așa încât copiii să se autoservească iar cei mai mari să servească hrana celor micuți. Iar cei micuți, pe măsura posibilităților lor, să ajute la debarasarea meselor astfel încât să aprecieze munca celor din jur dar și să se descurce în situații zilnice. 

Din punct de vedere al metodelor de predare, folosim învățarea prin joc. Care oricum se întâmplă la grădiniță, dar avem în vedere și mai atent acest aspect. Atmosfera din clasă să fie una primitoare, plăcută, veselă. Produsele, rezultatele copiilor în cadrul activităților sunt acum obiecte care îmbunătățesc, care ornează pereții grădinițelor, sălilor de grupă”, a mai povestit Maria Fuștei.

×
Subiecte în articol: România Inteligentă
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close