Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate Certificatul digital COVID, în vigoare de la 1 iulie. Dr. Andrei Baciu ne spune cum îl obţinem şi cum funcţionează

Certificatul digital COVID, în vigoare de la 1 iulie. Dr. Andrei Baciu ne spune cum îl obţinem şi cum funcţionează

Începând de astăzi intră în vigoare paşaportul digital COVID. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu, ne va spune cum funcţionează acest certificat, de unde îl obţinem şi mai ales ce conţine.

Certificatul digital COVID, în vigoare de la 1 iulie. Dr. Andrei Baciu ne spune cum îl obţinem şi cum funcţionează
de Milena Niță    |    01 Iul 2021   •   09:35

După ce situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit mult şi lumea a început să plece în concedii, vedem că există multe certificate clasice, de vaccinare anti-COVID, de testare, ceea ce ar însemna ca la punctele de frontieră să se formeze adevărate cozi.

"Atunci s-a venit cu această soluţie digitală, modernă şi eficientă, de certificat digital COVID. Iar forma digitală garantează că documentul este autentic, este real şi valid.

Ce conţine documentul

Documentul se eliberează tuturor persoanelor vaccinate, celor care au un test negativ RT-PCR în ultimele 72 de ore şi celor care s-au vindecat de COVID, au anticorpi şi au o protecţie, astfel că transmit virusul într-o proporţie mult mai mică", a explicat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu, joi, la Sfat de Sănătate, de la Antena 3.

Cum obţinem certificatul digital COVID

Adresa de internet de unde putem intra în posesia acestui document este certificat-covid.gov.ro.

"Acolo ne facem un cont, scriem adresa de e-mail şi primim apoi certificatul la care ne încadrăm. Fie în printăm, fie îl păstrăm aşa pe telefon. 

Documentul are un cod QR şi va fi scanat la punctul de trecere al frontierei, indiferent dacă îl avem printat pe hârtie sau nu. 

Dacă totul este în regulă, acest lucru va fi confirmat prin culoarea verde şi o bifă, iar persoana respectivă nu mai intră în carantină sau izolare", a precizat dr. Andrei Baciu.

Cum facem rost de certificatul digital COVID dacă nu avem acces la internet

"Pentru persoanele care nu au acces la internet, aceste certificate digitale se pot descărca cu ajutorul persoanelor de la Direcţia de Sănătate Publică", asigură oficialul din minister.

Certificatul digital COVID intră în vigoare peste tot la nivel european începând cu data de 1 iulie, "însă nu e nimeni absurd încât să considere că toţi cetăţenii europeni descarcă peste noapte acest certificat.

Astfel, certificatul digital COVID va fi disponibil o perioadă de timp în paralel cu documentele clasice", mai spune secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.

Ce valabilitate au certificatele de vaccinare

În plus, s-a creat o perioadă de şase săptămâni de tranziţie, în care putem evita intrarea în caratină sau izolare, dacă suntem în una dintre cele trei situaţii de mai sus (care prezintă un risc epidemiologic mai scăzut), şi prezentăm documentele clasice.

Acest certificat digital COVID este valabil în interiorul Uniunii Europene până în iulie 2022.

×
Subiecte în articol: Sfat de sănătate Andrei Baciu
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close