Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sfat de sănătate Importanţa kinetoterapiei în recuperarea COVID-19. Sfaturi preţioase de la dr. Elena Căciulan

Importanţa kinetoterapiei în recuperarea COVID-19. Sfaturi preţioase de la dr. Elena Căciulan

Foarte mulţi pacienţi rămân cu sechele după vindecarea de COVID. Important este să ştim că dacă facem nişte exerciţii chiar şi acasă, ne vom prelua viaţa de dinainte mult mai uşor. Kinetoterapeutul Elena Căciulan ne va spune despre ce este vorba, dar şi ce exerciţii putem face

Importanţa kinetoterapiei în recuperarea COVID-19. Sfaturi preţioase de la dr. Elena Căciulan
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Cigolea    |    15 Dec 2021   •   10:58

"Astăzi, COVID-ul cheamă în faţa sistemului sanitar kinetoterapeuţii. Fizioterapeuţii sunt cel mai în măsură să asigure sau să readucă pacientul la starea de bine sau normalitate. Trebuie să avem ca obiective atât recuperarea respiratorie, cât şi partea fizică. Nu avem voie să le separăm, pentru că este o boală sistemică care atacă organismul în totalitatea lui. 

Exerciţiile de respiraţie vor fi întotdeauna sub un control extrem de strict din partea terapeutului. Noi trebuie să ştim care este tensiunea arterială a pacientului, care este pulsul şi cantitatea de oxigen. Nu trebuie să uităm că mai este vorba şi despre individualizarea tratamentului. Forţa cu care lucrăm este diferită", a spus kinetoterapeutul Elena Căciulan, miercuri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.

Lipsa mişcării, efecte negative asupra organismului

"Se vorbeşte la ora actuală de long-COVID. Noi trebuie să aducem pacientul într-o stare de bine, în care să putem să-i facem un program de fizioterapie şi kinetoterapie care să fie adaptată la starea pacientului. Noi nu trebuie să avem în vedere doar partea respiratorie, dar trebuie să avem în vedere membrele inferioare, superioare, pentru că pacientul nostru este cel care a stat o perioadă lungă de timp în pat. 

Sunt pacienţii care nu iubesc mişcare şi trebuie ca eu, în calitate de kinetoterapeut, trebuie să văd ce este cu pacientul meu şi cum îl pot stimula. Trebuie să recunoaştem că sunt şi pacienţii depresivi, pentru că ei şi-au pierdut cumva capacitatea de a se descurca în mediu acesta de viaţă", a mai spus Elena Căciulan.

Funcţiile pierdute din cauza COVID le recuperăm prin mişcare

"O parte dintre pacienţii îşi pierd mirosul şi gustul şi intră într-o perioadă de declic foarte mare, iar fizioterapeutul trebuie să găsească cea mai bună soluţie ca să-l aduci în zona ta, ca el să înceapă să înţeleagă că această mişcare simplă este importantă ca el să înceapă mai târziu să se descurce. 

Dacă pacientul nu are o afectare gravă, sigură că el poate să facă aceste exerciţii acasă. Sunt mişcări foarte simple. Mişcarea este cea mai ieftină formă de terapie, care este la îndemâna noastră. Să lăsăm liftul deoparte sau măcar urcăm un etaj. Important să repetăm", a mai spus kinetoterapeutul. 

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close