"Acest rău de mişcare este cunoscut sub denumirea de kinetoze. Este vorba despre un conflict dintre două sisteme. Noi ne ţinem echilibrul cu ajutorul a trei sisteme: vizual, vestibulare şi somestezic.
În cazul kinetozelor este vorba despre conflicul dintre ce spune ochiul şi urechea inernă. Ambele sisteme transmit informaţia spre creier, detectează mişcare, dar diferit din punct de vedere temporospaţial. Creierul nu înţelege ce se întâmplă. Nu ştie dacă stăm pe loc, dacă ne mişcăm şi se declanşează simptomele răului de mişcare", a spus kinetoterapeutul Raluca Ralea, miercuri, în cadrul rubricii Sfat de Sănătate de la Antena 3.
Simptomele răului de mişcare
"Pot începe prin somnolenţă, căscat excesiv, vigilenţă redusă, dar se pot agrava până la dureri de cap, salivaţie, chiar şi greaţă şi vărsături.
Persoanele cu kinetoză se tem să mai experimenteze situaţii care le declanşează ameţeală, greaţă sau vărsături. Intră într-un cerc vicios cu atac de panică şi anxietate.
De la ce apare răul de înălţime sau de aglomeraţie
Acestea sunt medii vizuale care declanşează simptomele vestibulare. Pacientul experimentează senzaţii neplăcute atunci când se expune la aceşti stimuli.
Reeducarea vestibulară este o soluţie pentru aceste deficienţe. Folosim soft-uri de realitate virtuală prin care expunem pacienţii la stimurii pe creierul nu-i integrează şi astfel prin obişnuinţă se realizează desensibilizare şi adaptarea organismului la aceşti factori.
Într-adevăr, există şi un istoric familial şi mai ales copiii de unu, doi ani, care pot experimenta răul de mişcare. Pentru ei reeeducarea vestibulară o recomandăm după vârsta de patru, cinci ani, atunci când copilul poate coopera.
Pentru cei mai mici se încearcă o comunicare cu părinţii, pentru ca aceştia să comunice cu cei mici.
Ce putem face acasă pentru a scăpa de răul de mişcare
Putem stimula acest lucru, prin mişcări ale capului. Să ne rotim în fotolii rotative, unde stimulăm la fel, partea vestibulară.
Cum ajută realitatea virtuală în tratamentul răului de mişcare
Ajută şi un consult la un psiholog, pentru că sunt diferite strategii şi din partea lui, care ne-ar ajuta.
De exemplu, dacă ştim că urmează să ne expunem la un zbor sau la o călătorie pe mare, putem face un antrenament cu câteva săptămâni înainte, unde ne expunem treptat la aceşti factori care ne declanşează simptomele.
Medicamentele ameliorează simptomele pe moment, dar nu le tratează. Multe medicamente sunt şi inhibitori ai neuronilor şi ne putem trotila mai mult şi creierul să nu-şi mai recunoască urechile. Automat nu este un lucru indicat. Ne dorim să ne menţinem echilibrul cu toţi analizatorii la capacitate maximă.
