”Deși pare paradoxal, invitația mea este spre calm. Facem față, în primul rând, dându-ne timp. Pentru că, pentru toate lucrurile grele, ne trebuie puțin spațiu de elaborare. Am nevoie de timp, am nevoie de spațiu să îmi fac un doliu al sinelui sănătos, să îmi fac o hartă mentală și un plan de care să mă țin.
Este un diagnostic care aduce după el toate etapele normale în orice traumă. Pot să încep să trăiesc furie, negare, pot intra în negociere și apoi în acceptare. Să zicem că durează până ajung la faza de acceptare, statistic, între 2 săptămâni și 1 lună.
Cum ajung la acceptare?
Depinde de fiecare în parte, de felul în care persoana este acceptată de familie, de cum este obișnuită să vorbească despre stările prin care trece. Fiecare persoană are nevoie de timpul ei.
Un diagnostic ca acesta impactează toată familia. E ca și cum aș fi transportat într-o țară a cărei cultură nu o cunosc, a cărei limbă nu o cunosc, trebuie să învăț împreună cu membrii familiei mele, care vor să mă ajute cu toată ființa lor, așa cum nici eu nu știu cum.
Așa că este nevoie de puțin timp, e nevoie să îmi găsesc oamenii care mă pot ajuta cel mai eficient și aici avem foarte multe soluții, foarte mulți specialiști, avem navigatorul de pacienți care mă pot ajuta să îmi formez o hartă mentală și încotro să o iau, avem platformă medicală la care se poate apela online pentru o a doua opinie la care fiecare are dreptul, avem oameni foarte pregătiți și dedicați, medici, ONG-uri la care putem solicita strângeri de fonduri și susținere pentru tratament, pentru intervenție, reconstrucție, tratament psihologic.
Boala nu este o rușine
Trebuie să ne dăm acel spațiu de elaborare a gândurilor. Să pot să plâng, să vorbesc cu cât mai mulți oameni despre ceea ce mi se întâmplă. Dacă îmi este greu să fac lucrul aceste cu membrii familiei mele pentru că nu vreau să îi împovărez, pentru că nu vreau să îi sperii, pot să găsesc un specialist alături de care învăț cum să îmi gestionez emoțiile. Sigur că simt foarte multă panică, anxietate, iritabilitate și atunci, ca să pot asculta eficient inclusiv indicațiile medicului, am nevoie de o stare mai bună. Dacă nu o pot obține singur, trebuie să învăț lucrul ăsta”, a povestit Samona Sommer, la Antena 3.
Cât despre rușinea pe care o resimt mulți pacienți bolnavi de cancer, psihologul este de părere că aceștia trebuie să înțeleagă, deși este greu, că cei din jurul lor vor doar să îi ajute că boala nu reprezintă o rușine.
”E greu să ceri pacientului oncologic care trece prin această perioadă să înțeleagă că oamenii sunt foarte speriați și vor să ajute. Uneori pun foarte multe întrebări, dar nu le pun neapărat să ne pună într-o situație jenantă, pentru că încearcă să ajungă la noi”, a mai spus psihologul.
