Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Una dintre cele mai importante țări din UE vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu: "Acest lucru merge în direcţia corectă şi este adaptat la gravitatea situaţiei”

Una dintre cele mai importante țări din UE vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu: "Acest lucru merge în direcţia corectă şi este adaptat la gravitatea situaţiei”

Cea mai importantă țară din Uniunea Europeană a vorbit despre introducerea stagiului de armată obligatoriu.

de Ştefan Petrică    |    01 Feb 2024   •   23:20

În urma evenimentelor dramatice din Ucraina, atacată de Rusia, una dintre cele mai importante țări din Uniunea Europeană începe să ia în calcul implementarea stagiului de armată obligatoriu.

Decizia vine în contextul creșterii îngrijorătoare a tensiunilor geopolitice și a necesității de a consolida forțele armate pentru a face față oricăror amenințări potențiale.

Situația din Ucraina reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga Uniune Europeană, evidențiind importanța consolidării capacității de apărare.

Introducerea stagiului de armată obligatoriu este considerată o măsură proactivă pentru pregătirea și mobilizarea unei forțe militare bine antrenate.

Citește și: Șeful Armatei Române: ”Populația trebuie să se îngrijoreze și să fie pregătită în caz de război” | Radu Tudor: ”Granițele României sunt și granițele NATO”

Țara din Europa care vrea să reintroducă serviciul militar obligatoriu

Germania se gândește să revină la serviciul militar obligatoriu, după ce pacea Europei a fost distrusă de Rusia. Ministrul Apărării a spus că renunțarea la această practică a fost o greșeală.

Boris Pistorius, ministrul german al apărării, consideră că, având în vedere situația de securitate și necesitățile armatei, Germania ar trebui să ia în considerare reintroducerea serviciului militar obligatoriu, conform AFP.

"Trebuie să ne întrebăm cine urmează să apere această țară când lucrurile devin serioase”, a declarat Boris Pistorius în cursul unei dezbateri asupra bugetului în Bundestag, camera inferioară a parlamentului german.

"Nu putem ignora această dezbatere. Fiecare model are nevoie de o majoritate politică și de o societate care să-l susțină”, a spus el, fără a se angaja în problema serviciului militar.

Se dorește creșterea bugetului pentru apărare

De asemenea, el a subliniat necesitatea consolidării Bundeswehr-ului, armatei germane, și, în consecință, a majorării cheltuielilor pentru apărare.

În același timp, ministrul a apreciat faptul că Germania a atins pentru prima dată în decenii obiectivul NATO, care prevede ca statele membre să aloce cel puțin 2% din bugetul lor pentru apărare.

Cu un buget federal pentru apărare în valoare record de 72 de miliarde de euro, procentul ajunge la 2,1%, a explicat Boris Pistorius.

"Acest lucru merge în direcția corectă și este adaptat la gravitatea situației”, a declarat el, făcând referire la conflictul dintre Ucraina și Rusia.

Serviciul militat este obligatoriu în doar șase din cele 29 de state NATO

La ora actuală, doar șase din cele 29 de state membre ale NATO au păstrat serviciul militar obligatoriu începând cu anul 1993.

Alte țări, cum ar fi Regatul Unit, Statele Unite și Canada, au avut forțe armate formate exclusiv din profesioniști de peste 50 de ani.

Recent, autoritățile ucrainene au promulgat o lege conform căreia toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care sunt considerați apți din punct de vedere fizic, pot fi supuși serviciului militar obligatoriu.

×
Subiecte în articol: armata obligatorie Germania
Parteneri
Schimbare importantă pentru călătorii ce trec prin Gara de Nord
x close