Surse Antena 3 CNN au declarat vineri că autorităţile l-au luat din familie pe băiatul de 13 ani, acuzat că l-a ucis pe Mario în urmă cu mai bine de o săptămână. Mamei și tatălui minorului le-au fost suspendate drepturile părintești şi, în prezent, ei nu pot lua legătura cu unicul lor fiu. Acesta din urmă se află într-un centru, ştiut doar de oficialii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Atenţie, urmează informaţii cu un puternic impact emoţional.
UPDATE 14:40 – Mama băiatului de 13 ani, acuzat de crima din Timiş, declaraţii şocante în faţa anchetatorilor. Surse Antena 3 CNN au afirmat că femeia le-a spus anchetatorilor că a văzut urme de sânge în casă şi în curte, dar fiul ei de 13 ani a convins-o că sunt de la o găină pe care a omorât-o câinele familiei.
Conform celor mai noi informaţii din anchetă, mama copilului de 13 ani, care l-a ucis pe Mario împreună cu un adolescent de 15 ani, a declarat că, în dimineața în care a ajuns acasă din tura de noapte, fiul ei se afla la școală. Ea a mai precizat în faţa poliţiştilor că atât în curte, cât și pe unul dintre pereți a observat urme de sânge, însă nu a suspectat nimic neobișnuit.
Ulterior, când minorul s-a întors acasă, acesta i-a spus că o găină ar fi fost ucisă de câinele familiei. Femeia a mai precizat că animalul obișnuiește să alerge găinile, să le omoare și să lase urme de sânge în curte, motiv pentru care situația nu i s-a părut ieșită din comun. Copilul nu i-ar fi spus că găina a fost tăiată, ci că ar fi fost ucisă de câine, care s-ar fi jucat cu ea prin curte.
Copilul de 13 ani, acuzat că l-a omorât pe Mario, dus singur într-un centru, fără părinţi
Decizia radicală s-a întâmplat în cursul zilei de joi, după ce o ordonanță prezidențială a fost pusă în aplicare de un executor judecătoresc. Astfel, în prezent, copilul de 13 ani se află într-un loc separat de părinţii săi. El urmează să fie evaluat de specialişti.
"Avȃnd în vedere neîndeplinirea, de către familia R., a obligaţiilor asumate în urma hotărȃrii Comisiei pentru Protecţia Copilului prin care a fost instituită măsura de protecţie specială a supravegherii copilului în familie s-a depus în instanţă ordonanţa preşedinţială în vederea preluării, în regim de urgenţă, a minorului (...).
Ordonanţa a fost pusă în aplicare în după-amiaza zilei de 29.01.2026. Drepturile părinteşti sunt suspendate pȃnă la pronunţarea plasamentului. Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere şi i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiştilor. Pentru protecţia minorului şi a personalului care lucrează cu el, rugăm mass-media să prezinte situaţia cu maximă atenţie", au transmis într-un comunicat oficialii din cadrul DGASPC Timiș.
DGASPC Timiș: Părinţii au refuzat evaluarea medicală a copilului şi el nu a intrat la cursurile online
Întrebat ce nu au făcut mama şi tatăl minorului de 13 ani, care l-a ucis pe Mario, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș a răspuns: "Pot să vă spun, de exemplu, faptul că am insistat în discuţiile cu părinţii şi în interacţiunea pe care am avut-o cu aceştia să continue evaluarea medicală a copilului, însă, dânşii au refuzat acest aspect. Şi, totodată, pot să specific faptul că băiatul nu a intrat la cursurile şcolii în sistem online, aşa cum ar fi trebuit şi cum se stabilise prin hotărârea respectivă".
Ulterior, Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș, a mai făcut următoarele precizări: "Iniţial, au colaborat, dar, când a venit vorba despre aceste aspecte, au refuzat.
În aceste momente sunt suspendate drepturile părinteşti, copilul se află într-o locaţie sigură. Momentan, părinţii nu pot lua legătura cu el. (...), este important de specificat faptul că vom avea grijă să fie făcute toate evaluările medicale care sunt necesare".
DGASPC Timiș: Minorul este bine, colaborează cu autorităţile
La întrebarea "Luaţi în calcul decăderea drepturilor părinteşti a acestora?", Smaranda Marcu a răspuns astfel: "În acest moment, vorbim despre o suspendare a drepturilor, toţi paşii se vor face dreptat, în funcţie de cum vor evolua lucrurile".
Întrebat care este starea minorului de 13 ani, acuzat de crima din Cernei, având în vedere că nu mai este alături de mama lui, cu care are o relaţie apropiată, purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiș a declarat: "Din informaţiie pe care le am, copilul este în regulă". Smaranda Marcu a mai precizat că adolescentul colaborează cu autorităţile, momentan.
Pe de altă parte, în urmă cu două zile preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alfred Simonis, a transmis că "angajații DGASPC nu pot îngriji criminali minori". În timpul declaraţiilor, oficialul a mai menţionat: "Criminalii, delincvenţii, minori sau adulţi, nu pot fi trataţi în regim de asistenţă socială".
Surse judiciare au mai precizat că, în aceste momente, minorul acuzat că l-a ucis pe Mario, ar fi ţinut într-un centru ştiut doar de reprezentanţii DGASPC Timișoara şi de către membrii comisiei care se ocupă în mod exclusiv de acesta.
Petiție online pentru modificarea Codului Penal: răspundere penală pentru minori sub 14 ani
Aproape 300.000 de oameni au semnat până acum petiţia, denumită simbolic "Legea Mario", prin care se cere modificarea Codului Penal, tocmai pentru ca aceste fapte comise cu discernământ de cei sub 14 ani să fie pedepsite ca atare. De altfel, Ministerul Justiţiei analizează schimbarea Codului Penal cu o singură condiţie: ca minorul să fi avut discernământ la momentul crimei.
Recent, profilerul pregătit de FBI, Dorin Dumitran, a declarat în exclusivitate, la Antena 3 CNN, că este interesant de descoperit "până unde erau dispuşi copiii criminali să meargă cu planul" înfiorător care i-a adus sfârşitul lui Mario Alin Beride. Crima a avut loc în urmă cu mai bine de o săptămână, mai exact în seara zilei de luni, 19 ianuarie.