Vremea rea face deja ravagii in Moldova. Rafale puternice de vant au smuls bucăţi din acoperişul unui bloc în Huși, și un bărbat care a fost lovit a murrit. În Vrancea, 11 case sunt cuprinse de flăcări şi există riscul ca incendiul să se extindă, tocmai din cauza vântului. Un alt incendiu a izbucnit la un atelier auto și, de asemenea, e risc ca focul să se extindă din cauza rafalelor. Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini cu o furtună de nisip la Iași.
UPDATE 16:06. Un bărbat a murit la Huși, județul Vaslui, după ce a fost lovit de acoperișul unui bloc dislocat de rafalele de vânt, potrivit unui bilanț al intervențiilor realizat duminică, 26 aprilie, de structurile MAI, pentru intervalul 08:00–15:30.
Victima a fost găsită inconștientă de echipajele de intervenție și a fost declarată decedată după efectuarea manevrelor de resuscitare.
Alte două persoane au fost rănite – la Târgu Frumos (Iași) și la Timișoara (Timiș) –, ambele lovite de crengi rupte de vânt. Cele două victime, conștiente la sosirea echipajelor, au prezentat traumatisme cranio-cerebrale și au fost transportate la spital. La Furnicari (Bacău), un copac s-a prăbușit peste un autoturism aflat în mers; șoferul s-a autoevacuat și nu a necesitat îngrijiri medicale.
În total, fenomenele meteo au produs efecte în 56 de localități din 14 județe. Pompierii au intervenit pentru degajarea a 51 de imobile – 38 de acoperișuri de bloc, 11 de case și două clădiri aparținând unor operatori economici –, au îndepărtat 59 de copaci și 9 stâlpi de electricitate prăbușiți. Zece autoturisme au fost avariate.
Pe partea de alimentare cu energie electrică, avarii erau înregistrate la ora raportării în 138 de localități din șase județe (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui), cu peste 35.000 de consumatori nealimentați.
Intervențiile continuă în cele șase județe afectate.
UPDATE 14.35 Mai multe localități din Neamț au rămas fără energie electrică.
Delgaz Grid a informat că localitățile Pipirig, Stânca (Pipirig), Boboiesti (Pipirig), Pluton (Pipirig) Dolhești (Pipirig), Brusturi, Grosi (Brusturi), Draganesti, Râșca (Drăgănești), Târzia (Brusturi), Slobozia (Roznov), Roznov, , Izvoare (Dumbrava Roșie), Cândești, Frunzeni (Costișa), Vădurele (Cândești), sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 7035 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației, fiind afectate cinci linii de medie tensiune.
În comuna Țibucani din Neamț, cinci stâlpi de electricitate sunt căzuți pe carosabil, traficul pe DJ 115N fiind blocat pe ambele sensuri.
UPDATE 14.00. Un alt bărbat a fost dus la spital după ce a fost lovit la cap de o creangă.
UPDATE 13.45 În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de echipajele medicale, bărbatul a fost declarat decedat, a anunțat ISU Vaslui.
UPDATe 13.23 Pe strada Aleea Stadionului, în Huși, aproximativ 150 de metri pătrați de acoperiș au fost smulși de vânt și au căzut peste o persoană.
Un bărbat a fost lovit de o bucată de acoperiș smuls de vânt și e în stop cardio-respirator.
Medicii fac manevre de resuscitare.
Știrea inițială
În mai puțin de o oră, pompierii militari au intervenit pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic în două localități din județul Botoșani:
- În orașul Săveni, unde un copac rupt de vânt a căzut pe partea carosabilă, blocând circulația pe sensul de mers Săveni – Botoșani.
- În municipiul Botoșani, pe strada Calea Națională, unde mai multe elemente de construcție desprinse din acoperișul unui bloc au căzut peste două autoturisme, pe partea carosabilă și pe trotuare.
- Tot în Botoșani, pe strada Ion Pilat, unde o bucată de tablă a fost desprinsă de pe acoperișul unei clădiri și e risc să cadă peste trecători sau autoturisme.
Incendiu la un atelier auto. Focul riscă să se exindă din cauza vântului
Un incendiu a izbucnit, duminică, la un atelier auto, în localitatea Decebal din judeţul Satu Mare. Pompierii au informat că, din cauza vântului puternic, există risc de extindere şi recomandă populaţiei să evite zona.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, incendiul a fost anunţat duminică dimineaţă, într-un atelier auto situat în localitatea Decebal.
Întrucât atelierul cuprins de flăcări se află în apropierea zonei locuite, există risc de propagare la locuinţele din apropiere din cauza vântului puternic.
„Autorităţile recomandă locuitorilor din apropiere să evite zona până la finalizarea intervenţiei”, transmite ISU Satu Mare.
La locul incendiului au fost trimise echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară.
Un cod portocaliu va afecta duminică până la ora 18.00 județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, precum și zona joasă de relief a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, unde temporar vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală de 70...90 km/h.
Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini cu o furtună de nisip la Iași.
În ale imagini se văd comercianți la o piață din Suceava, care fug din cauza furtunii pornite din senin, în timp ce tarabele le sunt spulberate de rafale.
