Antena 3 CNN Actualitate Reacția MApN după publicarea legii salarizării care stabilește salariul șefului Armatei mult sub cel de deputat

Reacția MApN după publicarea legii salarizării care stabilește salariul șefului Armatei mult sub cel de deputat

Ioana Coman
2 minute de citit Publicat la 20:42 26 Mai 2026 Modificat la 21:10 26 Mai 2026
agerpres_18782247
Șeful Armatei va câștiga cu 4.000 de lei mai puțin decât un deputat. Foto: Agerpres

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, marți, că analizează proiectul noii legi a salarizării unitare, publicat de Ministerul Muncii, urmând ca mai apoi să propună modificări, pentru a se asigura că aplicarea noii legi nu va afecta veniturile personalului militar și civil din armată. Potrivit proiectului de lege, șeful Armatei va lua cu 4.000 de lei mai puțin decât un deputat.

Reacția MApN vine în contextul în care, deși proiectul promite creșteri salariale pentru 56% dintre bugetari, stârnește temeri că, de fapt, pentru unii veniturile finale vor scădea.

Anunțul MApN

„Ministerul Apărării Naţionale a luat cunoştinţă de conţinutul proiectului noii legi a salarizării unitare, prezentat public în data de 25 mai 2026 de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Astăzi, 26 mai, la sediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale au avut loc întâlniri tehnice de informare organizate în contextul pregătirii proiectului de act normativ", anunţă, marţi seară, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Potrivit calendarului anunţat de Ministerul Muncii, în perioada 27 mai - 4 iunie 2026 vor fi organizate reuniuni cu caracter consultativ cu instituţii şi autorităţi publice, precum şi cu federaţiile şi sindicatele reprezentative, în vederea colectării observaţiilor şi fundamentării formei finale a proiectului legislativ.

„La nivelul Ministerului Apărării Naţionale sunt analizate prevederile proiectului de act normativ care vizează salarizarea personalului militar şi civil. În perioada imediat următoare, MApN va formula şi transmite propuneri şi observaţii în cadrul procesului interinstituţional de consultare, astfel încât să fie asigurată protejarea intereselor personalului militar şi civil din armată", se arată în documentul citat.

Potrivit oficialilor MApN, obiectivul urmărit prin acest demers este ca aplicarea viitoarei legi să nu conducă la diminuarea veniturilor personalului militar şi civil şi să contribuie la menţinerea atractivităţii carierei militare şi a stabilităţii resursei umane din domeniul apărării.

„Aceste aspecte sunt cu atât mai importante în actualul context regional şi internaţional de securitate, care impune un nivel ridicat de pregătire, motivare şi retenţie a personalului", se mai arată în comunicatul de presă citat.

Armata, în spatele grilei politice

Proiectul publicat de Ministerul Muncii scote la lumină diferențe semnificative între funcțiile din sistemul de apărare și demnitarii statului. Potrivit simulărilor din proiect, un parlamentar (deputat sau senator) va avea un salariu brut de 24.600 de lei, în timp ce șeful Armatei va încasa un salariu brut de 20.500 de lei. Așadar, șeful Statului Major al Apărării va câștiga cu aproximativ 4.000 de lei mai puțin decât un simplu parlamentar.

În ceea ce privește alte grade militare, simulările prevăd salarii brute de 4.674 lei pentru un soldat și 5.860 lei pentru un sergent.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a încercat să tempereze îngrijorările generale, susținând că proiectul este echitabil și că, pentru 56% dintre angajații la stat, salariile vor crește. Pentru restul, ministerul propune un mecanism de protecție: personalul care ar avea venituri mai mici sub noua grilă va beneficia de o „diferență salarială tranzitorie” până la finalul anului 2031, până când creșterea valorii de referință (stabilită la 4.100 lei pentru 2027) va recupera acest decalaj.

„Românii trebuie să ştie că orice afirmaţie care le creează panică că salariile le-ar putea fi afectate negativ este un neadevăr”, a declarat ministrul

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close