Antena 3 CNN Externe Mapamond În Marea Britanie a fost confirmat primul caz de gripă aviară la o oaie. Autorităţile trag un semnal de alarmă

În Marea Britanie a fost confirmat primul caz de gripă aviară la o oaie. Autorităţile trag un semnal de alarmă

N.B.
2 minute de citit Publicat la 15:58 25 Mar 2025 Modificat la 15:58 25 Mar 2025
O turma de oi albe cu o oaie neagra in mijloc
Experții subliniază însă că absența unei monitorizări specifice pentru ovine ar putea ascunde o circulație mai largă a virusului. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Primul caz de gripă aviară din lume la o oaie a fost înregistrat în Regatul Unit. Este vorba despre o oaie dintr-o turmă într-o zonă agricolă din Yorkshire, al cărei lapte a fost testat pozitiv pentru virusul H5N1. Aceasta înseamnă că versiunea virusului care circulă în Europa şi care până acum nu a reușit să infecteze bovinele, este în schimb compatibilă cu oile.

Vești nu sunt deloc bune, în condițiile în care pentru aceste specii nu există niciun tip de supraveghere, decât asupra laptelui destinat vânzării. Oaia a fost sacrificată imediat pentru a evita riscul de transmitere, iar până acum nu au fost identificate alte cazuri în turmă. Experții subliniază însă că absența unei monitorizări specifice pentru ovine ar putea ascunde o circulație mai largă a virusului.

Virusul H5N5 este foarte instabil și evoluează rapid. În Statele Unite, unde gripa aviară a afectat deja animalele, au fost raportate cazuri de infecție la vacile de lapte, cu teste pozitive detectate în laptele crud. Faptul că virusul a găsit o nouă gazdă în rândul oilor îi îngrijorează pe oameni de știință, deoarece crește posibilitatea ca agentul patogen să acumuleze mutații care facilitează transmiterea acestuia la mamifere, inclusiv la oameni.

Doctorul Matteo Bassetti, director al Bolilor Infecțioase la San Martino din Genova a comentat situaţia pentru publicaţia La Stampa: "Gripa aviară este un virus foarte inteligent și a avut mult timp să dezvolte această aptitudine. Acest virus este cunoscut pe scară largă de mai bine de 25 de ani și a devenit cameleonic și mutabil. Foarte inteligent, cu siguranță mai mult decât Covid. H5N1 își schimbă adesea aspectul, trece de la o specie la alta foarte repede: găină, vaca, pisică și acum chiar oaie în Regatul Unit. Dar nu există o specie care să nu fi fost afectată, inclusiv oamenii chiar dacă nu există trecere de la om la om. Dar se va întâmpla în scurt timp, având în vedere că suntem înconjurați".

În același timp, în Cambodgia, un băiețel de 3 ani a murit din cauza gripei aviare. Băiețelul a fost internat cu febră mare, tuse și dificultăți de respirație, dar în ciuda eforturilor medicilor nu a supraviețuit. Investigațiile indică faptul că ar fi putut fi infectat de păsările de curte crescute acasă de familia sa pentru că cinci dintre găinile familiei sale au murit cu simptome compatibile cu gripa aviară. Acest eveniment tragic se adaugă la alte două cazuri mortale înregistrate în aceeaşi țară de la începutul anului. La om, gripa aviară se poate manifesta și ca o simplă gripă însoţită de conjunctivită. Dar copiii și persoanele cu sistemul imunitar compromis sunt cei mai expuși riscului de a dezvolta forme severe și de a muri.

Departamentul pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale din Marea Britanie a intensificat controalele la ferme și a cerut crescătorilor să crească măsurile de biosecuritate pentru a reduce riscul de noi infecții. Chiar și în Statele Unite, se fac eforturi pentru a stopa răspândirea virusului în rândul animalelor de fermă. Deși nu există dovezi că virusul H5N1 se transmite cu ușurință de la persoană la persoană, experții avertizează: fiecare caz nou la mamifere reprezintă o oportunitate pentru virus de a înregistra mutaţii. 

 

×
x close