Au mai rămas doar trei zile până când cetăţenii Republicii Moldova vor decide dacă ţara va merge în continuare pe drumul European sau se întoarce sub influenţa Rusiei. Este un vot crucial, aşadar, pentru alegerea viitorului Parlament. În fiecare zi sunt anchete şi percheziţii, chiar joi şapte persoane au fost reţinute, suspectate fiind că au făcut plăţi pentru susţinerea ilegală a unei formaţiuni politice.
Chişinău. Capitala Moldovei. Trei zile până la alegeri. Suntem într-una dintre cele mai aglomerate zone, Piaţa Centrală. Locul în care nu bate deloc vântul schimbării. Aici, mulţi se feresc de cameră atunci când vine vorba de politică.
Trei zile până la alegerile din Moldova
Alegerile de peste Prut înseamnă mai mult decât un exercițiu democratic. E un moment de răscruce, iar oamenii trăiesc între speranță și teamă, între dorința de a fi parte din Europa și presiunea constantă a Rusiei. Pentru ce idealuri votează?
„Europa”, spune o alegătoare.
„Să avem un viitor mai prosper”, adăugă o alta.
Imaginile din capitala Moldovei, cu trei zile înainte de scrutin, nu reflectă însă importanţa momentului. Într-un oraș cu peste 700.000 de oameni, campania electorală nu seamănă cu cea din Romania.
Afișele pentru promovarea electorală nu există, iar corturile partidelor, acolo unde reprezentanţii ar trebui să-și promoveze candidatul şi să convingă alegătorii, abia dacă se găsesc.
Discuție reporter Antena 3 CNN - voluntar
Reporter Antena 3 CNN: Vin oamenii? Sunt interesați?
Voluntar: Da
Reporter Antena 3 CNN: Sunteți unu, două, trei corturi, nu, partide?
Voluntar: Avem unul la Armeană și mai încolo la Unic. Trei.
Reporter Antena 3 CNN: Toate partidele văd că și-au pus aici, în zona asta, corturi. Nu vă certați între dumneavoastră?
Voluntar: Nu, cu ce ocazie?
„Iar dacă nu sunteți hotărât să votați duminică, la doar doi pași de sediul Guvernului, puteți adopta un câine, o pisică, sunt câteva zone de acest gen, la doar doi pași de corturile electorale”, relatează trimisul special Antena 3 CNN la Chișinău, Laurențiu Rădulescu.
Kremlinul crește presiunea
Discrepanţele sunt uriaşe aici. O tânără ne spune că ea nu va vota la scrutinul din 28 septembrie.
„Nu sunt informată. Nu”, recunoaște ea.
Dar de unde își ia deobicei informațiile?
„De pe internet”, vine răspunsul descumpănitor.
În mediul online se simt cel mai puternic interferenţele ruseşti. În fiecare zi, autoritățile de la Chișinău fac publice date despre percheziții, rețineri, rețele destructurate care au legătură directă cu influența Kremlinului, fie cu mituirea alegătorilor, fie cu buletine de vot deja tipărite.
De asemenea, există şi o armată de troli pe TikTok și Facebook, sute de video-uri rostogolite în online care au ajuns să facă milioane de vizualizări cu mesaje anti-Uniunea Europeană.
Oamenii însă spun că viaţa lor merge înainte, aşa cum sunt obişnuiţi. Salariul mediu în Moldova este de aproape 2.000 de lei românești. O femeie, trecută de vârsta pensionării, vinde flori ca să-și rotunjească venitul modest.
„Le cresc la grădină și le vând. Pensia e mică. 40 de ani am lucrat”, ne spune femeia.
Tensiunea este uriaşă. Conform ultimului sondaj, diferenţele dintre partidul aflat la putere şi cel susţinut de Kremlin sunt mici.