Prima zi a alegerilor pentru Parlamentul European a adus şi prima surpriză. În Olanda, Partidul Libertăţii, care se pronunţă pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană, s-a clasat abia al patrulea, potrivit sondajelor exit poll.
În Marea Britanie, în schimb, Partidul Independenţei, la fel de ostil integrării europene, îşi păstrează şansele la un scor foarte bun. Alegerile continuă astăzi, când se votează în Irlanda şi Cehia.
Doar 37% dintre olandezi s-au prezentat la vot. Estimările televiziunii olandeze, difuzate îndată după închiderea urnelor, situează partidul extremist al lui Geert Wilders doar pe locul patru, după trei formaţiuni pro-europene. Dacă estimările se confirmă, partidul va pierde, chiar, doi din cei cinci eurodeputaţi de acum. Wilders nu şi-a ascuns dezamăgirea.
În Marea Britanie nu s-au făcut sondaje exit-poll iar rezultatele vor fi date publicităţii abia duminică. Dar, în acelaşi timp cu alegerile europene, s-a votat şi pentru consiliile locale din Anglia şi Irlanda de Nord. Iar primele rezultate confirmă sondajele: conservatorii, de la putere, pierd teren în faţa partidului extremist al lui Nigel Farage, adversar neîmpăcat al Uniunii Europene şi al imigranţilor.
Astăzi sunt chemaţi la urne alegătorii din Cehia, unde se votează două zile, şi Irlanda. La scrutinul din Cehia participă, în premieră, şi un partid al romilor. În total, aproape 390 de milioane de cetăţeni au votat sau vor vota, până duminică, în cele 28 de ţări ale Uniunii Europene. Potrivit analiştilor, campania diferitelor partide nu a reuşit să mobilizeze electoratul iar participarea ar putea scădea chiar şi sub nivelul minim înregistrat în 2009, de 43 la sută.