Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Jean-Claude Juncker: Europa cu mai multe viteze există deja

Jean-Claude Juncker: Europa cu mai multe viteze există deja

Jean-Claude Juncker: Europa cu mai multe viteze există deja
Sursa foto: Foto: Agerpres
10 Mar 2017   •   16:57

Europa 'cu mai multe viteze', dorită de mai mulţi lideri europeni după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, spre marea nemulţumire a ţărilor membre est-europene, nu vizează crearea 'unei noi Cortine de Fier', a afirmat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la finalul Consiliului European, transmite AFP. 

''Am remarcat, nu fără surpriză, că acest lucru este văzut de anumiţi colegi ca o introducere a unei noi linii de divizare, ca o nouă Cortină de Fier între Est şi Vest. Nu aceasta este intenţia'', a subliniat Juncker într-o conferinţă de presă la Bruxelles. 

Liderii statelor membre au încercat vineri dimineaţă, în absenţa premierului britanic Theresa May, să îşi apropie poziţiile cu privire la viitorul Uniunii Europene, elaborând proiectul unei declaraţii solemne comune pe care o vor publica pe 25 martie, cu ocazia unui summit care va marca 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. 

Menţionarea, în acest text, a posibilităţii ca unele state să avanseze în anumite domenii este combătută însă de ţările membre est-europene, începând cu Polonia şi Ungaria. 

''Nu vom încerca să schimbăm tratatele. Aşa-zisa Europă cu mai multe viteze (...) există deja, şi nu doar în ceea ce priveşte zona euro sau spaţiul Schengen'', două realizări majore ale UE la care nu participă toate cele 28 de state membre, s pus Juncker. 

Pe de altă parte, şeful executivului comunitar şi-a exprimat speranţa că îi va vedea într-o zi 'pe britanici urcând din nou în barca' europeană. 

''Sper că va veni o zi când britanicii vor urca din nou în barca'' europeană, a spus Jean-Claude Juncker, referitor la viitorul Uniunii Europene după retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. 

"Dar Brexit-ul nu este sfârşitul Uniunii Europene, nici sfârşitul tuturor evoluţiilor noastre şi nici sfârşitul ambiţiilor noastre continentale. Problema Brexit încurajează alte state membre să continue, din păcate fără britanici'', a spus preşedintele CE. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Jean-Claude Juncker
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close