Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Klaus Iohannis, declarație despre Brexit: Drepturile cetățenilor români vor fi bine asigurate

Klaus Iohannis, declarație despre Brexit: Drepturile cetățenilor români vor fi bine asigurate

Klaus Iohannis, declarație despre Brexit: Drepturile cetățenilor români vor fi bine asigurate
Sursa foto: Foto: Presidency.ro
22 Mar 2019   •   10:40

Președintele Klaus Iohannis a vorbit despre negocierile pe care le-a avut Uniunea Europeană cu Marea Britanie, cu privire la Brexit. Președintele dă asigurări cetățenilor români că drepturile lor vor fi bine asigurate.

”Cred că avem o șansă reală să obținem o ieșire ordonată a Marii Britanii. Orice ar fi, prioritățile cetățenilor români este prima preocupare. Drepturile lor sunt foarte bine asigurate. Eu am discutat personal cu doamna ministru May pentru a avea siguranța că cetățenii noștri vor avea vairanta cea mai bună. 

Aseară, foarte târziu, am ajuns la o înțelegere comună. Dacă acordul va fi acceptat, se prelungește pentru a le putea da șansa de a-și pune la punct legislația. Dacă acordul pică, termenul de prelungire este doar până la 12 aprilie.

Înțelegerea a fost acceptată de britanici.”, a declarat Iohannis.

×
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close