Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Problema muncitorilor sezonieri în țările UE, dezbătută în Parlamentul European

Problema muncitorilor sezonieri în țările UE, dezbătută în Parlamentul European

Numeroasele probleme apărute cu muncitorii sezonieri în țările Uniunii Europene, în special cu românii plecați în plină pandemie de coronavirus, au condus la anumite încălcări ale legilor UE cu privire la protecția acestora, fapt semnalat inclusiv de europarlamentari.

Problema muncitorilor sezonieri în țările UE, dezbătută în Parlamentul European
Sursa foto: Hepta
25 Mai 2020   •   19:34

Astfel, aceste încălcări vor fi dezbătute în cadrul Comisiei pentru Ocuparea Forței de Muncă și Afaceri Sociale din Parlamentul European.

Sute de mii de muncitori sezonieri au avut de suferit, în ultimele luni, din cauza condițiilor în care au fost transportați, cazați sau obligați să muncească.

Printre aceștia s-au numărat și câteva zeci de mii de români, care au ajuns la diferite ferme din Germania sau alte țări și care char s-au îmbolnăvit ori infectat cu Covid-19 din cauza lipsei de interes a autorităților sau a patronilor.

Drepturile de sănătate, siguranță și de muncă ale acestor angajați vor fi subiectul dezbaterii din Comisia pentru Ocuparea Forței de Muncă la care vor participa Josip Aladrović, ministrul croat al Muncii, Nicolas Schmit, comisar pentru Muncă și Drepturi Sociale, și Jordi Curell Gotor, directorul executiv interimar al Autorității Europene de Muncă.

Potrivit Parlamentului European, regulile pentru ca muncitorii să poată lucra în siguranță în această perioadă, în criza cauzată de coronavirus, au fost explicate, însă multe dintre aceste reguli au fost încălcate de patronii care au angajat muncitori din România și alte țări est-europene.

×
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close