Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Scandal în Parlamentul European. ”Înțelegerea a fost încălcată”

Scandal în Parlamentul European. ”Înțelegerea a fost încălcată”

Scandal în Parlamentul European. ”Înțelegerea a fost încălcată”
10 Ian 2017   •   13:07

Preşedintele grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, germanul Manfred Weber, i-a criticat marţi pe liderul socialiştilor, Gianni Pittella, şi pe şeful liberalilor, Guy Verhofstadt, pentru încercările de a forma coaliţii politice cu formaţiuni eurosceptice sau extremiste, în ciuda unei înţelegeri secrete semnate la începutul mandatului de cele trei mari familii politice europene. 

Într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles la o zi după ce a făcut public documentul secret, Weber a spus că nu mai poate conta pe promisiunile făcute de socialişti şi de către liberali, în ciuda faptului că această alianţă împotriva euroscepticilor şi extremiştilor din PE a dat roade până acum. 

"Gianni Pittella duce tratative cu comuniştii. Guy Verhofstadt a încercat ieri o alianţă cu Beppe Grillo. Vreau să le mulţumesc liberalilor care au respins acest pact. Partidul Popular European rămâne unul dintre puţinele, dacă nu chiar singura formaţiune politică ce respinge orice coaliţie cu forţele eurosceptice. Dat fiind comportamentul pe care l-am observat la foştii noştri parteneri politici, ne gândim la ce se poate întâmpla (la alegerile) din 2019. Ne aşteptăm la instabilitate. Dacă nu îşi respectă promisiunile, în 2019 PPE nu va mai semna nicio înţelegere", a afirmat Manfred Weber în conferinţa de presă transmisă în direct de canalul de televiziune al Parlamentului European. 

"Am sperat că putem să ne înţelegem, că putem renegocia cu liberalii şi socialiştii în ultimele săptămâni. Nu am reuşit", a adăugat Weber. 

Liderul PPE a postat luni pe contul său de Twitter textul unei înţelegeri semnate în 2014 de către grupurile PPE, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) în care se stipulează că preşedinţia Parlamentului European ar trebui să revină în 2017 unui candidat al PPE. 

"Grupul PPE şi grupul S&D convin ca în perioada legislativă 2014-2019 a Parlamentului European să se sprijine reciproc pentru alegerea preşedintelui PE", se arată în înţelegere. "Se convine ca grupul S&D să desemneze preşedintele PE în prima jumătate a legislaturii, iar grupul PPE în a doua jumătate", adaugă textul acordului. 

Înţelegerea a fost semnată de Manfred Weber şi de preşedintele demisionar al PE, socialistul german Martin Schulz. Guy Verhofstandt, liderul ALDE, al patrulea grup ca mărime din PE, a aderat la acest pact în schimbul unor funcţii pentru membrii grupului său. 

În cadrul conferinţei de presă, Manfred Weber a explicat că înţelegerea tripartită a avut drept scop să ţină sub control partidele eurosceptice şi pe cele extremiste şi să nu le ofere acestora ocazia de a influenţa deciziile Parlamentului European (PE). 

Dar atât Verhofstadt, cât şi Pittella au ignorat înţelegerea din 2014 şi şi-au anunţat candidaturile pentru preşedinţia PE. 

"Înţelegerea a fost încălcată. Nu mai există loc de interpretări. Uşa noastră este în continuare deschisă. Cooperarea în cadrul legislativului este importantă, avem nevoie de ea pentru a lupta împotriva terorismului şi a proteja piaţa comună", a mai spus liderul grupului PPE. 

Europarlamentarii votează marţi, 17 ianuarie, pentru a alege şeful Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate. 

În cursa pentru preşedinţia PE s-au înscris Eleonora Forenza din partea Stângii Unite Europene-Stânga Verde Nordică, Jean Lambert din partea Verzilor şi Alianţei Libere Europene, socialistul Gianni Pittella, Helga Stevens din partea Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Antonio Tajani din partea PPE şi Guy Verhofstadt din partea ALDE. 

×
Subiecte în articol: intelegere extremisti PPE ALDE
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close