Antena 3 CNN Ghidul pensiilor private din România Ce este pensia administrată privat Pilon II?

Ce este pensia administrată privat Pilon II?

În perioada 2005-2008 România a pus bazele reformei sistemului de pensii, schimbările fiind date de intrarea în vigoare a Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative. Astfel, a fost stabilit şi consolidat cadrul legislativ care reglementează organizarea şi funcţionarea entităţilor de pe piaţa pensiilor private, precum şi supravegherea prudenţială a administrării acestor fonduri. Alături de raţionalizarea sistemului public, reforma a constat în extinderea bazelor sistemului de pensii prin adăugarea încă a unei surse de pensie (Pilonul II), suplimentar pensiei publice (Pilonul I).

Ce este pensia administrată privat Pilon II?
Sursa foto: www.pexels.com
19 Oct 2021   •   23:59

Echilibrarea sistemului de pensii a avut în vedere pe de o parte eliminarea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale şi implicit asupra bugetului de stat, iar pe de altă parte stimularea creşterii economice prin investirea sumelor acumulate în conturile fondurilor de pensii, investire destinată creşterii randamentului aşteptat de către participanții la sistemul de pensii. Activele fondurilor de pensii administrate privat sunt înglobate astfel în circuitul economiei reale, de creşterea acesteia depinzând direct creşterea bunăstării generale. 

Pensia administrată privat (Pilonul II) provine din partea de contribuție la sistemul de pensii care a fost redirecționată de la sistemul public (pensia de stat Pilon I) către un fond de pensii administrat privat de către entități specializate. 

Aderarea la un fond de pensii administrat privat Pilon II era obligatorie la data adoptării legii pentru persoanele cu vârste până în 35 ani şi opţională pentru persoanele cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani. În 2021, cota aferentă fondurilor de pensii administrate privat Pilon II, inclusă în contribuţia individuală de asigurări sociale, este de 3.75%. 

Aderarea iniţială la fondurile de pensii administrate privat s-a desfăşurat în perioada 17 septembrie 2007 – 17 ianuarie 2008 şi a presupus obligaţia tuturor persoanelor ce se încadrau în limitele de vârstă de a alege unul dintre fondurile de pensii administrate privat, autorizate în România. Ulterior aderării iniţiale, persoanele obligate să adere şi care nu au ales un fond de pensii în perioada menţionată au fost repartizate aleatoriu. După încheierea perioadei mai sus menționate toate persoanele care plătesc contribuții sociale în sistemul public prin efectul legii devin participante la un fond de pensii Pilon II.

UTIL: Pensia privată este suma plătită periodic participantului sau beneficiarului, în mod suplimentar şi distinct de cea furnizată de sistemul public. Pilonul I reprezintă sistemul public de pensii. Pilonul II este sistemul fondurilor de pensii administrate privat, cunoscut şi sub denumirea de pensii private obligatorii, cu contribuţii definite.

Ghidul participantului la sistemul de pensii administrate privat Pilon II 

Subiecte în articol: Ghid Pilon II pensie privată

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close