Antena 3 CNN International News Alec Baldwin a fost dat în judecată de omul care spune că Halyna Hutchins a murit în brațele sale

Alec Baldwin a fost dat în judecată de omul care spune că Halyna Hutchins a murit în brațele sale

Actorul și producătorul Alec Baldwin, regizorul asistent Dave Halls, armuriera Hannah Gutierrez Reed și alte persoane implicate în producția westernului cu buget redus "Rust" au fost dați în judecată pentru "neglijență" în cazul morții directorului de imagine Halyna Hutchins, relatează CNN.

Alec Baldwin a fost dat în judecată de omul care spune că Halyna Hutchins a murit în brațele sale
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    11 Noi 2021   •   11:59

Cel care a intentat procesul este Serge Svetnoy, 63 de ani, electricianul șef al echipei.

El a nominalizat aproape douăzeci de persoane în demersul său, care urmează să fie judecat în Los Angeles.

Svetnoy (fotomontaj, stânga) îi acuză pe cei nominalizați că, prin acțiunile lor, i-au provocat "tulburări emoționale grave".

Hutchins (foto interioară) a murit în data de 21 octombrie, după ce arma mânuită de Alec Baldwin în timpul unei repetiții s-a descărcat.

Proiectilul a lovit-o mortal pe directoarea de imagine și l-a rănit ușor pe regizorul Joel Souza. Poliția încă investighează incidentul.

Anchetatorii încă nu au formulat acuzații.

Svetnoy susține că a fost atins de suflul creat de descărcarea armei de foc. El spune că a lipsit puțin să fie lovit de glonț.

Anterior acțiunii în instanță, Svetnoy a povestit pe Facebook că "a ținut-o pe Hutchins în brațe în timp aceasta își trăia ultimele clipe" și că i-a rămas pe mâini sângele victimei.

Electricianul șef a menționat în documentele depuse la tribunal că el și Hutchins erau prieteni apropiați și că au lucrat împreună la nouă filme începând din 2017.

CNN a încercat să obțină reacția celor acuzați de Svetnoy, dar aceștia nu au răspuns imediat

Ce acuză electricianul-șef de platoul filmului "Rust"

Inițiatorul procesului susține că producătorii și-au încălcat obligațiile, permițând ca muniția reală să fie prezentă în platou.

"Simplu spus, nu exista niciun motiv pentru ca un glonț letal să fie încărcat în pistolul Colt .45 sau să fie plasat oriunde pe platoul de filmare. Prezența unui glonț în pistol reprezenta o amenințare pentru oricine s-ar fi aflat în apropiere (...) Reclamantul, pe baza unor informații și convingerilor sale, susține că muniția folosită pe platoul filmului 'Rust'  nu a fost niciodată depozitată în siguranță, ci a fost, pur și simplu, lăsată nesupravegheată în camionul de recuzită", se menționează în documentele întocmite de avocații lui Serge Svetnoy pentru instanță.

Reclamantul mai susține că responsabilii filmului nu s-au achitat de obligația de a "implementa și menține standardele în vigoare în cinematografie referitoare la deținerea și controlul armelor de foc utilizate pe platou".

Într-o conferință de presă susținută miercuri, Svetnoy a declarat că a văzut "pistoale lăsate nesupravegheate în noroi" cu câteva zile înainte de împușcătura fatală și că i-a avertizat pe cei responsabili cu păstrarea lor.

Regizorul asistent a recunoscut că nu a verificat "toate gloanțele"

Dave Halls, regizorul asistent, este cel care a pus, ultimul, mâna pe pistol înainte de a i-l da lui Alec Baldwin.

Halls (fotomontaj, dreapta) le-a spus anchetatorilor că nu a verificat toate gloanțele din butoiașul revolverului.

Tot el este cel care a strigat "cold gun" (armă 'rece', fără muniție), semnalând că pistolul este sigur.

Avocatul armurierei insistă cu ideea sabotajului

Jason Bowles, avocatul armurierei Gutierrez Reed,  a difuzat, miercuri, o declarație care insistă asupra întrebărilor legate de modul în care muniția reală a ajuns în cutia cu gloanțe oarbe.

"Suntem convinși că acesta este un act de sabotaj și că se încearcă să se dea vina pe Hannah (Gutierrez Reed). Credem, de asemenea, că locul incidentului a fost compromis de sosirea poliției", spune avocatul.

Bowels a mai semnalat, recent, că va merge pe strategia acuzațiilor de sabotaj.

El a evocat suspiciunile legate de cameramanii care au demisionat cu puțin timp înainte de drama din 21 octombrie, nemulțumiți de condițiile de cazare și plată.

×
Subiecte în articol: Alec Baldwin Serge Svetnoy
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close