Antena 3 CNN Life Când se pune busuioc sub pernă şi cum afli chipul ursitului. Nopțile în care poți să-ți visezi alesul

Când se pune busuioc sub pernă şi cum afli chipul ursitului. Nopțile în care poți să-ți visezi alesul

Tradiţia spune că în noaptea de dinainte de Bobotează, fetele care îşi pun sub pernă busuioc vor visa chipul sufletului pereche.

Când se pune busuioc sub pernă şi cum afli chipul ursitului. Nopțile în care poți să-ți visezi alesul
Sursa foto: Freepik.com
de Georgiana Adam    |    03 Ian 2024   •   10:00

Busuiocul este un element vegetal cu puteri speciale, una dintre plantele cele mai întrebuinţate în descântecele de dragoste şi cele de măritiş.

Se spune că fetele necăsătorite își visează ursitul, iar în acest sens se pune sub pernă o crenguță de busuioc primită de la preot în trei nopţi speciale.

Pe lângă busuiocul pus sub pernă, tinerele îşi leagă de inelar şi un fir roşu de mătase.

Fata care posteşte, se roagă cu credinţa şi aşază acest busuioc sub pernă în ajunul Bobotezei are şanse mari să îşi viseze alesul în această noapte.

Când se pune busuioc sub pernă

Acest obicei este practicat de fetele nemăritate cu prilejul a trei mari sărbători, și anume Boboteaza, Sânziene și Sfântul Andrei. Prima ocazie în care fetele își pot visa sortitul este Boboteaza sau Epifania, sărbătorită pe data de 6 ianuarie.

Un alt obicei legat de măritişul fetelor tinere este cel al consumării unei turte de făină sărate înainte de culcare. Dacă visezi că un bărbat îţi va aduce apă pentru a-ţi potoli setea, acel bărbat este ursitul tău.

Totodată, dacă te împiedici şi cazi pe gheaţă în ziua de Bobotează este semn sigur că te vei căsători în acel an.

În unele zone ale țării se respectă ritualul lumânărilor de Bobotează.

Într-o farfurie cu apă se lasă să plutească două lumânări, una reprezentând fata şi cealaltă băiatul pe care fata îl place.

Se spune că dacă lumânările sunt atrase una spre cealaltă şi se întâlnesc, fata îşi va uni destinul cu cel al bărbatului iubit.

×
Subiecte în articol: busuioc ursit
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close