Antena 3 CNN Life Elon Musk este oficial cel mai bogat om din lume! L-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos

Elon Musk este oficial cel mai bogat om din lume! L-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos

Fondatorul Tesla și SpaceX, Elon Musk, a devenit, joi, omul cel mai bogat de pe planetă, după ce l-a depăşit pe fondatorul Amazon.com, Jeff Bezos. Averea lui Elon Musk a ajuns la 188,5 miliarde de dolari.

Elon Musk este oficial cel mai bogat om din lume! L-a depășit pe fondatorul Amazon, Jeff Bezos
Sursa foto: Hepta
de Mia Lungu    |    07 Ian 2021   •   19:30

După creşterea de 4,8% înregistrată joi de acţiunile Tesla, averea lui Elon Musk a ajuns la 188,5 miliarde de dolari, cu 1,5 miliarde mai mult decât cea a lui Jeff Bezos, care deţinea titlul de cel mai bogat om din lume începând din luna octombrie 2017, potrivit revistei Bloomberg.

Titlul de cel mai bogat om din lume vine după 12 luni de creştere rapidă pentru Musk. Pe parcursul ultimului an averea sa a crescut cu peste 150 de miliarde de dolari în, probabil, cea mai rapidă creștere din istorie. Aceasta a fost alimentată de un avans fără precedent al acţiunile constructorului auto Tesla, care au crescut cu 743% anul trecut, pe fondul unor profituri solide, al includerii în indicele bursier S&P 500 şi aprecierii investitorilor.

În vârstă de 49 de ani, Elon Musk a profitat de creşterea spectaculoasă a acţiunilor Tesla în mai multe feluri. Pe lângă participaţia sa de 20% din acţiunile Tesla, Elon Musk deţine şi opţiuni cu acţiuni la compania pe care a fondat-o.

Saltul înregistrat de cotaţia acţiunilor Tesla face ca valoarea de piaţă a acestei companii să fie la ani lumină faţă de cea a altor producători auto. Tesla produce aproximativ o jumătate de milion de autoturisme pe an, mult mai puţin decât produc Ford Motor Co. sau General Motors Co.

Cu toate acestea, acţiunile producătorului de automobile electrice ar urma să continue să crească, în condiţiile în care victoria democraţilor în alegerile din Georgia, înseamnă că partidul care promovează vehiculele electric controlează ambele camere ale Congresului SUA.

Elon Musk: Vreau sa contribui cât mai mult posibil la construirea unui oraș pe Marte

În pofida averii sale astronomice, Musk spune că nu este interesat în posesiunile materiale, iar singurul scop al averii sale este să accelereze evoluţia umanităţii spre o civilizaţie capabilă de călătorii interstelare.

Miliardarul spune că își dorește să contribui cât de mult poate la colonizarea planetei Marte: "Vreau sa contribui cât mai mult posibil la construirea unui oraș pe Marte. Asta necesită mult capital", a spus Musk într-un interviu acordat în luna decembrie.

Iar în luna octombrie, afaceristul a explicat chiar pe pagina sa de Twiiter de ce își dorește să aibă mulți bani:

"Puteți să vă întrebați de ce aș vrea bani. Motivul nu este ceea ce credeți. Am foarte puțin timp pentru recreere. Nu am case de vacanță, iahturi sau ceva de genul acesta.

Aproximativ jumătate din banii mei sunt destinați să ajute problemele de pe Pământ și jumătate să ajute la stabilirea unui oraș sustenabil pe Marte, pentru a asigura continuarea vieții (a tuturor speciilor) în cazul în care Pământul va fi lovit de un meteorit precum dinozaurii, sau al treilea război mondial are loc și ne vom distruge singuri."

Primii cinci oameni cei mai bogați oameni din lume deţin fiecare averi de peste 100 de miliarde de dolari

Potrivit Bloomberg, cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei şi-au sporit averea cu 1.800 de miliarde de dolari anul trecut, echivalentul unei creşteri de 31%. Însă creşterile au fost disproporţionat de mari pentru cei din fruntea clasamentului, în condiţiile în care primii cinci oameni deţin fiecare averi de peste 100 de miliarde de dolari, iar alţi 20 au o avere de cel puţin 50 de miliarde de dolari.

Chiar dacă a trecut mai puţin de o săptămână de la începutul anului 2021, clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumi a suferit deja modificări. Miliardarul chinez Zhong Shanshan l-a devansat pe Warren Buffett ocupând locul şase, după ce o creştere explozivă a acţiunilor companiei sale de apă îmbuteliată i-au sporit averea cu 15,2 miliarde de dolari

×
Subiecte în articol: Elon Musk cel mai bogat om din lume
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close