Primăria Capitalei începe luni organizarea Târgului de Crăciun București, car se va întinde pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați, în Piața Constituției. Tîrgul se va deschide în 27 noiembrie, iar intrarea va fi gratuită, a anunțat municipalitatea sâmbătă, într-un comunicat.
Târgul va fi deschis până în 27 decembrie.
Aici va fi un tărâm de poveste, cu luminițe și decorațiuni de Crăciun, spectacole, concerte și activități pentru întreaga familie, tradiții românești și bunătăți de sezon. Meșteșugari, artizani, creatori și producători români vor aduce o selecție variată de produse autentice, decorațiuni, obiecte realizate manual și cadouri de Crăciun. Oferta gastronomică va include preparate tradiționale, dulciuri și băuturi de sezon, a comunicat PMB.
Începând de luni seară vor fi montate 133 de căsuțe, bradul înalt de 30 de metri, confecționat din plasă cu LED-uri, roata panoramică și caruselul.
„Târgul de Crăciun de anul acesta va fi la același nivel de dotări precum cel din anii trecuți, DAR va costa cu 5.000.000 de lei mai puțin. În plus, vom aduce bani mai mulți din sponsorizări. Vendorii au fost selectați pentru prima dată de o comisie lipsită de ingerințe politice”, a explicat primarul general Ciprian Ciucu.
Intrare gratuită la Căsuța lui Moș Crăciun
Pentru cei mici, vor fi activități interactive, cu personaje de poveste, ateliere de creație și întâlniri cu Moș Crăciun, la căsuța lui.
Va fi amenajat un spațiu de peste 100 de metri pătrați, decorat și pictat manual, unde copiii îl vor putea întâlni pe Moșul și pe spiridușii săi, îi vor putea lăsa scrisori și vor primi cadouri. Intrarea este gratuită.
Programul artistic este conceput pentru toate vârstele. Vor fi colinde, spectacole tradiționale, dar și concerte susținute de artiști cunoscuți. Muzica tradițională va alterna cu ritmuri contemporane, DJ sets și momente de divertisment.
La ediția de anul trecut, târgul de Crăciun a atras peste 1,5 milioane de vizitatori.
Cum se va circula în zonă
De luni, 2 noiembrie, ora 20:00, vor fi restricții de circulație pe banda III adiacentă Pieței Constituției, aferentă bretelelor Parchetului General și Ministerului Finanțelor.
În perioada 24 noiembrie – 30 decembrie, vor fi restricții pe segmente ale primei benzi a Bulevardului Libertății, pe sensul dinspre Calea 13 Septembrie către Bd. Națiunile Unite, între Calea 13 Septembrie și alveola Parchetului General, respectiv între alveola Ministerului Finanțelor și breteaua către Bd. Națiunile Unite.
În perioada 25 noiembrie, ora 20:00 – 2 decembrie, ora 02:00: restricțiile sunt pe prima bandă a Bd. Libertății, pe sensul dinspre Bd. Națiunile Unite către Calea 13 Septembrie.
În perioadele 27–30 noiembrie, 1 decembrie, 4–6 decembrie, 11–13 decembrie și 18–27 decembrie 2026, între orele 16:00–02:00: pe Bd. Unirii, între Bd. I.C. Brătianu și Piața Constituției, inclusiv cele două bretele adiacente, și pe Bd. Libertății, pe ambele sensuri, între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie.
Pentru siguranța pietonilor, în perioada 26 noiembrie – 27 decembrie, în zilele fără restricții de circulație pe Bd. Unirii și Bd. Libertății, vor fi amenajate trei treceri temporare: două pe breteaua de acces către Piața Constituției dinspre Calea 13 Septembrie, și una pe breteaua dinspre Bd. Unirii, pe latura Ministerului Finanțelor.