Transportul celui de-al doilea cel mai mare mamifer terestru din lume până în inima celui de-al doilea continent ca mărime nu este deloc o misiune ușoară. Totuși, la începutul lunii iunie, un număr de 70 de rinoceri albi sudici, crescuți în captivitate, au fost mutați din Africa de Sud în Parcul Național Akagera din Rwanda, în cadrul unei inițiative de "resălbăticire". Călătoria acestora, desfășurată pe o distanță de 3.400 de kilometri, a implicat utilizarea de lăzi special concepute, macarale, camioane și chiar un avion Boeing 747, scrie CNN.
"Mutarea a 70 de rinoceri pe un alt continent este un demers riscant", a declarat Martin Rickelton, șeful departamentului de translocații al organizației African Parks.
"Până acum, animalele par să se adapteze bine la noul mediu. Toate rapoartele sunt pozitive", a adăugat el.
Aceste animale impunătoare, care pot depăși greutatea de 2.000 de kilograme, provin dintr-un program controversat de reproducere inițiat în anii 1990 de dezvoltatorul imobiliar John Hume.
? 70 southern white rhinos have found a new home in @AkageraPark! ?
In partnership with @AfricanParks, Rwanda is restoring the park’s ecosystem and protecting rhino populations for future generations. ?#VisitRwanda?? pic.twitter.com/cWbGp45vu1— Visit Rwanda (@visitrwanda_now) June 10, 2025
Hume, un susținător al legalizării comerțului cu coarne de rinocer, a acumulat un stoc impresionant de coarne prin tăierea acestora în mod uman – fără a răni animalele – în ideea de a reduce cererea și, astfel, braconajul, dar și pentru a finanța conservarea. Cu toate acestea, după ce a investit aproximativ 150 de milioane de dolari în proiect, în principal în măsuri de supraveghere, și în lipsa unei piețe legale pentru coarne, Hume a fost nevoit să scoată la vânzare, în 2023, cei 2.000 de rinoceri și cele 8.000 de hectare de teren.
Nu a primit, însă, nicio ofertă. Organizația non-profit African Parks, care administrează 23 de arii protejate pe continent, a intervenit și a achiziționat operațiunea pentru o sumă care nu a fost făcută publică. Scopul: resălbăticirea rinocerilor pe parcursul următorului deceniu.
70 southern white rhino completed a 3,400 km journey from South Africa to Rwanda’s Akagera National Park. The translocation was complex and was completed in two phases, each comprising 35 rhino, spaced three days apart. pic.twitter.com/dv3fLFpl03
— Akagera National Park (@AkageraPark) June 10, 2025
Aceasta a fost prima mutare transcontinentală din cadrul inițiativei "Rhino Rewild" a African Parks.
"Este o etapă foarte importantă. Este, fără îndoială, o evoluție majoră pentru eforturile depuse de African Parks", a spus Taylor Tench, analist senior în politici privind fauna sălbatică la organizația non-profit Environmental Investigation Agency US, care nu a fost implicată direct în relocare.
"O poveste despre speranță"
În prezent, în Africa mai trăiesc aproximativ 17.000 de rinoceri albi sudici, o specie clasificată drept "aproape amenințată" pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). Cei 2.000 de rinoceri achiziționați de African Parks reprezintă, astfel, peste 10% din populația totală.
Chiar dacă comerțul internațional cu coarne de rinocer este interzis de Convenția CITES încă din 1977, cererea mare din Asia – unde coarnele sunt percepute fie ca simboluri ale statutului social, fie ca remedii false pentru diverse afecțiuni – continuă să alimenteze braconajul.
Braconierii ucid adesea rinocerii pe loc sau îi tranchilizează înainte de a le tăia coarnele, uneori mutilându-le grav fața și lăsându-i să moară în chinuri. Africa de Sud, care găzduiește cea mai mare parte a populației de rinoceri, a raportat 420 de cazuri de braconaj doar în 2024 – peste 100 doar în primele trei luni ale anului.
Tench afirmă că braconajul a atins apogeul între 2012 și 2015, dar de atunci s-au făcut progrese. Kenya, de exemplu, nu a pierdut niciun rinocer în 2023, iar Zimbabwe a înregistrat o scădere semnificativă. Totuși, problema persistă în Africa de Sud și Namibia. El subliniază că este nevoie de resurse guvernamentale sporite pentru a combate rețelele criminale organizate din spatele comerțului cu coarne și pentru a întări cooperarea internațională.
Rickelton menționează că sunt în pregătire mai multe proiecte de relocare, aflate în diverse stadii de planificare, și că există un cadru solid pentru a se asigura că noile locații oferă habitate adecvate, siguranță și resurse suficiente pentru îngrijirea rinocerilor.
Relocarea în Parcul Național Akagera a necesitat peste un an și jumătate de planificare și aprobare. Costul total pentru mutarea unui singur rinocer, inclusiv monitorizarea și gestionarea timp de trei ani după relocare, se ridică la aproximativ 50.000 de dolari – sumă acoperită de Fundația Howard G. Buffet.
Inițial, rinocerii au fost transportați la rezervația Munywana Conservancy din Africa de Sud pentru a se obișnui în condiții similare celor din Akagera. Apoi au fost plasați în lăzi individuale de oțel, transportați la aeroportul din Durban și încărcați cu ajutorul unei macarale într-un avion Boeing 747.
După aterizarea în Kigali, Rwanda, au fost transportați pe cale rutieră până la destinația finală. Rinocerii vor fi monitorizați de o echipă veterinară timp de câteva săptămâni pentru a le asigura adaptarea la noul habitat.
În Parcul Akagera sunt deja în vigoare măsuri riguroase anti-braconaj, inclusiv o unitate canină specializată, care au dus nivelul braconajului la "aproape zero", potrivit administrației parcului.
Există şi motive de optimism. În 2021, African Parks a relocat 30 de rinoceri în Akagera, iar aceștia au dat naștere la 11 pui.
"Prin adăugarea celor 70 de exemplare recent mutate, am format acum o turmă viabilă din punct de vedere genetic", spune Rickelton.
El afirmă că momentul în care rinocerii au ieșit din lăzile lor, la finalul călătoriei, "a făcut ca toate lunile de muncă grea, frustrări și provocări să merite".
"Este o poveste despre speranță, într-o lume în care avem din ce în ce mai puține astfel de povești pozitive", a concluzionat Rickelton.