Romulus și Remus, lupii străvechi înviați în laborator de compania de biotehnologie Colossal Biosciences, au împlinit doi ani. Cu ocazia aniversării, ei au trecut printr-un control medical, relatează People. Oficialii de la Colossal au dezvăluit rezultatele analizelor și au subliniat că Romulus şi Remus au ajuns să se ridice la înălțimea numelor pe care le poartă. Companie biotech plănuieşte să mărească haita prin crearea unor exemplare noi,cu profil genetic distinct.
Cei doi "lupi uriaşi" readuși la viață în laborator la 12.000 de ani de la dispariția speciei Dire wolf (n.r.: Aenocyon dirus – denumirea din limba latină) au fost sărbătoriţi pe 1 octombrie. La împlinirea a doi ani de la naştere, Romulus și Remus au fost examinaţi de specialişti şi compania americană Colossal a anunţat că aceştia sunt sănătoși și au atins dimensiunile estimate pe baza fosilelor acestei specii. Ei au fost creaţi printr-o combinație de inginerie genetică avansată și ADN antic.
Un raport medical obținut de revista People arată că toți lupii au rezultate normale la investigațiile imagistice și analizele de sânge, precum şi cele legate de șolduri și dantură.
Khaleesi, clonată din același donator mascul ca și frații săi, este o femelă cu genotip XY și a fost sterilizată recent. Colossal intenționează să extindă haita prin adăugarea unor noi lupi, cu profil genetic distinct.
"Ceea ce am constatat acum, după doi ani de examinări anuale, timp în care am anesteziat de două ori toate cele trei animale, am efectuat tomografii computerizate și scanări, și am realizat toate seturile de analize la care vă puteți gândi, putem spune că avem cei mai fericiți, mai sănătoși și mai plini de energie lupi preistorici pe care ni i-am fi putut dori vreodată", a declarat Matt James, chief animal officer la Colossal, potrivit sursei citate.
În raportul realizat despre starea de sănătate a lupilor străvechi, care a fost obținut de People luna trecută, s-a menţionat că Romulus cântărește, în prezent, 61 kg, iar Remus are o greutate de 60,25 kg. Amândoi se află într-o condiție fizică ideală.
Aceste date corespund estimărilor dintr-un studiu din 2006 privind lupii preistorici, descoperiți la situl fosilifer Rancho La Brea din Los Angeles și indică faptul că aceștia sunt cu aproximativ o treime mai grei decât un lup cenușiu obișnuit.
Când au împlinit un an, Romulus şi Remus cântăreau, fiecare, peste 50 de kilograme. "Remus este curajos și îndrăzneț, în timp ce Romulus este curios, prudent și încrezător", a declarat la acea vreme Matt James, chief animal officer la Colossal.
Colossal Biosciences a prezentat acest trio în aprilie 2025, precizând că a modificat ADN-ul lupului cenușiu pentru a recrea trăsăturile unei specii dispărute de peste 10.000 de ani.
Lupii străvechi înviați în laborator au fost contestați de unii dintre specialişti. "E ca și cum ai pune ADN intact într-un cuptor la 500 de grade, peste noapte", a declarat aleogeneticianul dr. Nic Rawlence, tot de la Universitatea Otago.
Zoologul Philip Seddon, de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, a explicat într-un interviu: "Sunt lupi cenușii modificați genetic".