Antena 3 CNN Life Sănătate Sindromul morții subite, cauza pentru multe decese inexplicabile | Primele simptome care nu trebuie ignorate

Sindromul morții subite, cauza pentru multe decese inexplicabile | Primele simptome care nu trebuie ignorate

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 14:12 27 Iul 2022 Modificat la 14:12 27 Iul 2022
sindromul mortii subite cauza decese inexplicabile primele simptome
sindromul mortii subite cauza decese inexplicabile primele simptome Sursa foto: Pierre Crom/Getty Images

Asta din cauza unei afecţiuni care devine tot mai răspândită şi anume sindromul morții subite a adultului.

Cunoscută în special în cazul sugarilor, afecţiunea provoacă acum sute de mii de decese şi în rândul persoanelor de până în 40 de ani.

Deoarece sindromul este adesea diagnosticat greșit sau nu este deloc diagnosticat, nu este clar câți oameni îl au în acest moment. 

Sindromul morții subite la adult este deja un fenomen în America.

Acolo, 210.000 de tineri mor din cauze necunoscute anual. Medicii transmit că în cele mai multe situații inima tinerilor se oprește brusc și nici măcar autopsia nu poate determina cauza exactă a decesuluui.

După lungi perioade de cercetare, specialiştii au ajuns la concluzia că afecţiunile care provoacă moarte subită au legătură cu inima şi pot fi descoperite în timpul vieţii.

Sindroamele de aritmie genetică provoacă cel mai des moarte bruscă. Adică bătăile neregulate ale inimii.

”Acele boli de aritmie se referă la sindroame genetice și care se pot găsi pe un EKG, dacă mergem de la 20 de ani o dată la 2 ani la un EKG, noi am descoperi foarte mulți oameni care au acest sindrom.

Și așa evităm morțile respective. Dacă avem acest sindom în loc să bată la 150, bate la 250 pe minut, încât inima obosește și se oprește dacă se menține așa 1 min.

Stresul poate doar să provoace apariția simptomelor adică aceste palpitații și ulterior moartea”  explică la Antena 3, dr. Oren Iancovici, medic cardiolog.

Oricine poate afla dacă stresul cotidian îi afectează ritmul cardiac cu ajutorul unui holder de zi.

Timp de 24 de ore, aparatul înregistrează bătăile inimii în fiecare minut. În acest fel, pot fi determinate şi cauzele stresului, iar răul poate fi eliminat din rădăcină.

×
x close