Antena 3 CNN Life Știinţă A fost descoperit primul "portret" al unui viking, vechi, din secolul X. "Acest omuleţ este cu adevărat diferit"

A fost descoperit primul "portret" al unui viking, vechi, din secolul X. "Acest omuleţ este cu adevărat diferit"

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 11:37 27 Aug 2025 Modificat la 13:19 27 Aug 2025
colaj cu 2 imagini in care apar un viking cu un topor si o corabie vikingă
Obiectul, din secolul al X-lea, a fost găsit în 1796 într-un mic tumul din fiordul Oslo, Norvegia. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O mustaţă imperială şi o barbă împletită, despărţită la mijloc – aceste detalii gravate pe o figurină de fildeş de morsă constituie primul "portret" al unui bărbat din epoca vikingilor, a anunţat miercuri Muzeul Naţional din Danemarca, transmite AFP, conform Agerpres. "Ar putea fi chiar regele, Harald Dinte-Albastru", a spus curatorul Peter Pentz.

"Acest omuleţ este cu adevărat diferit (...), are o cărare pe mijloc până la creştet, apoi părul este tuns în dreptul gâtului", a declarat curatorul Peter Pentz pentru AFP.

Peter Pentz a povestit că a simţit că era privit de un viking când a dat peste figurina de trei centimetri, aflată în colecţiile muzeului.

Spre deosebire de reprezentările existente, în special pe monedele lipsite de caracteristici individuale, "aceasta este prima tentativă de portret din epoca vikingilor", a spus curatorul.

Obiectul, din secolul al X-lea, care ar înfăţişa un rege şi ar fi, de fapt, o piesă dintr-un joc de societate, a fost descoperit într-un mic tumul din fiordul Oslo, în Norvegia, în 1796.

De atunci, piesa s-a aflat în arhivele Muzeului Naţional din Danemarca.

"Dacă vă gândiţi la vikingi ca la nişte sălbatici sau nişte fiinţe primitive, cred că această figurină dovedeşte, de fapt, contrariul", a spus Pentz. "Este foarte bine îngrijit", a adăugat el.

"Are mustaţă mare, barba lungă, împletită", a remarcat istoricul, menţionând detalii unice, nemaiîntâlnite anterior.

În epoca vikingilor, părul bogat era un semn de bogăţie şi un indiciu al statutului. Iar bărbatul înfăţişat este "din vârf". "Ar putea fi chiar regele, Harald Dinte-Albastru", a spus curatorul Peter Pentz.

"Cel mai surprinzător lucru pentru mine este expresia lui", a adăugat istoricul.

"Majoritatea reprezentărilor vikinge ale figurilor umane sunt destul de simple şi par cu adevărat umane. El (...) cred că arată mai degrabă ca şi cum tocmai ar fi spus o glumă. Zâmbeşte", a mai menţionat curatorul Peter Pentz în cadrul interviului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close