Antena 3 CNN Life Știinţă Persoanele care consumă canabis în scop medical prezintă un risc mai mare de paranoia, arată un nou studiu

Persoanele care consumă canabis în scop medical prezintă un risc mai mare de paranoia, arată un nou studiu

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 14:13 27 Aug 2025 Modificat la 14:27 27 Aug 2025
poza in care apare mana unui barbat care pare ca pregateste marijuana pentru un joint
Cercetarea a analizat răspunsurile a 3.389 de foști și actuali consumatori de canabis cu vârsta peste 18 ani, care nu aveau antecedente clinice de psihoză. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O echipă de cercetători din Marea Britanie a descoperit în urma unui nou studiu că persoanele care care consumă canabis din cauza durerii, a anxietății sau a depresiei au șanse mai mari să dezvolte paranoia decât fumătorii recreaționali, a relatat The Guardian.

La noul studiu despre consumatorii de marijuana au participat aproape 3.400 de oameni

În timpul cercetării au fost analizate răspunsurile a 3.389 de foști și actuali consumatori de marijuana, cu vârsta de peste 18 ani, care nu aveau antecedente clinice de psihoză.

Publicat în "BMJ Mental Health" și realizat de o echipă de cercetători de la prestigiosul King’s College London, studiul a constatat că persoanele care au început să consume canabis pentru a se automedica în cazul unor probleme precum durerea, anxietatea sau depresia – și care prezentau simptome psihotice minore – au obținut scoruri mai ridicate la capitolul paranoia. Jurnaliştii publicaţiei britanice au mai mai scris că oamenii cu cele mai mici scoruri erau consumatori de canabis din motive recreaționale sau din curiozitate.

"Cred că mulți oameni, când află acum că marijuana poate provoca psihoză, spun: «Acești oameni nu sunt ca mine». Nu este adevărat", a declarat Robin Murray, profesor de cercetare psihiatrică la King’s College London, pentru The Guardian.

Ulterior, expertul a mai spus: "Ceea ce noi putem arăta în acest studiu este că efectul canabisului este puțin asemănător cu efectul alcoolului sau al alimentelor: este o chestiune de dimensiune. Aşadar, cu cât consumi mai mult, cu atât te expui la mai multe probleme.

Contrar a ceea ce se spune pe Internet, canabisul nu este medicinal. În prezent, avem 40 de clinici private în Marea Britanie care distribuie canabis sub pretextul tratamentului, iar afecțiunile pentru care îl prescriu sunt în principal durerea, anxietatea și depresia. Și exact acestea sunt problemele pe care le-am identificat ca fiind asociate cu un risc mai mare de tulburări și de dezvoltare a paranoiei".

Sondajul a mai arătat că respondentul mediu consuma 206 unități pe săptămână de tetrahidrocanabinol (THC), substanța activă din canabis, echivalentul a între 10 și 17 țigări cu marijuana ("joint-uri"), însă, persoanele care foloseau canabis pentru anxietate sau depresie au raportat un consum de 248, respectiv 254,7 unități.

În Anglia, doar persoanele cu forme foarte rare de epilepsie, adulții cu greață cauzată de chimioterapie și unele persoane cu scleroză multiplă pot primi rețetă de la NHS pentru cannabis medicinal.

Dr. Emily Finch: Canabisul poate avea efecte adverse semnificative asupra sănătății mintale a consumatorilor

Dr. Emily Finch, președinta secției de adicții din cadrul Royal College of Psychiatrists, a declarat: "Aceste constatări importante confirmă cercetări anterioare care sugerează că marijuana poate avea efecte adverse semnificative asupra sănătății mintale a consumatorilor. Societatea trebuie să fie mai conștientă de dovezile substanțiale privind riscurile consumului de canabis și să corecteze concepția greșită, larg răspândită, că marijuana nu ar fi o substanță care provoacă dependență".

Potrivit The Guardian, canabisul este cea mai utilizată substanță ilicită din Marea Britanie, iar aproximativ o treime dintre consumatori dezvoltă, la un moment dat în viață, probleme legate de acest drog. Aceasta este o proporție similară cu cea a persoanelor care dezvoltă probleme legate de alcool.

Utilizatorii zilnici de canabis cu potență ridicată au aproape de cinci ori mai multe șanse să dezvolte o tulburare psihotică decât persoanele care nu au consumat niciodată, adolescenții fiind, în mod special, expuși riscului.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close