Cercetătorii italieni spun că au rezolvat misterul înmormântării lui Vlad Țepeș și că locul de veci al acestuia ar fi, de fapt, la Napoli.
Potrivit ANSA, de peste zece ani, unii cercetători presupun că rămășițele domnitorului Țării Românești, care a trăit între 1431 și 1477, poreclit „Țepeș” datorită tratamentului crud aplicat dușmanilor săi, sunt păstrate în complexul angioin-aragonez Santa Maria la Nova, în inima orașului Napoli.
Descifrarea unei inscripții de pe presupusa piatră de mormânt, al cărei înțeles a rămas necunoscut până acum, ar putea confirma această ipoteză.
Această informație a fost oferită în exclusivitate pentru Mattino online chiar de către directorul Complexului monumental napoletan, profesorul Giuseppe Reale.
Potrivit acestuia, misterioasa inscripție ar reprezenta un elogiu funerar pentru Vlad al III-lea din Valahia, cunoscut și sub numele de Dracula datorită scriitorului irlandez Bram Stoker, care în 1897 s-a inspirat din figura domnitorului pentru protagonistul celebrului său roman.
Ipoteza că Vlad Țepeș ar fi îngropat la Napoli a apărut în 2014, când unii cercetători italieni, susținuți de opinii ale experților de la Universitatea din Tallinn, au ajuns la această concluzie pe baza unor decorațiuni de pe mormânt, în special a unui dragon și a unor simboluri cu origini egiptene.
Aceștia spun că domnitorul nu ar fi murit pe câmpul de luptă, ci ar fi fost luat prizonier de turci și ulterior răscumpărat de fiica sa, Maria Balsa, adoptată între timp de o familie din Napoli, oraș în care s-ar fi refugiat tocmai pentru a scăpa de persecuția turcă.
Maria Balsa l-ar fi adus astfel în Italia pe tatăl său Vlad și, la moartea acestuia, l-ar fi înmormântat în locul de veci al socrului său, Matteo Ferrillo, care se află în capela Turbolo, la Santa Maria la Nova. Aici a fost găsită inscripția misterioasă, care pare să dateze din jurul secolului al XVI-lea și care acum ar fi fost descifrată.
Teoria este alimentată și de faptul că împrejurările morții lui Vlad Țepeș și locul de înmormântare sunt încă neclare. Cele mai multe surse spun că domnitorul a fost asasinat la sfârșitul lunii decembrie 1476. Corpul său a fost decapitat și capul trimis sultanului, care l-a așezat într-o țeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Țepeș.
S-a emis ipoteza că Vlad Țepeș ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureștilor. Examinările recente au arătat că „mormântul” lui Țepeș de la mănăstire conține doar câteva oase de cal datate din neolitic și nu rămășițele adevărate ale domnului valah.
După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locul mănăstirii Comana, ctitorie a voievodului, însă nu există dovezi în acest sens.