Antena 3 CNN Life Știinţă Molecule de oxigen, detectate în spaţiu de un telescop european

Molecule de oxigen, detectate în spaţiu de un telescop european

Molecule de oxigen, detectate în spaţiu de un telescop european
Sursa foto: Foto: discovermagazine.com
03 Aug 2011   •   11:53
Un telescop al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) a detectat pentru prima dată prezenţa în spaţiu a unor molecule de oxigen, arată un raport publicat în revista Astrophysical Journal.  "Urmele" de oxigen au fost descoperite în regiunea de formare stelară a constelaţiei Orion, informează AFP.

"Oxigenul, în calitate de element chimic gazos, a fost descoperit în 1770, însă am avut nevoie de peste 230 de ani pentru a putea să afirmăm în sfârşit cu certitudine că această moleculă foarte simplă există în spaţiu", a declarat Pau Goldsmith, participant la acest proiect.

Potrivit cercetătorului, oxigenul descoperit este "închis" în gheaţa ce acoperă suprafaţa granulelor minuscule de praf. Acestea eliberează apă şi oxigen atunci când temperatura creşte.

"Acest lucru explică locul unde o parte din oxigen ar putea să se ascundă", a declarat Paul Goldsmith. "Însă nu am găsit cantităţi mari şi tot nu înţelegem deocamdată care este caracterul particular al zonei în care l-am descoperit. Universul ascunde încă multe secrete", a adăugat Goldsmith.

Telescopul Herschel, poziţionat la 1,4 milioane de kilometri distanţă de Terra, a fost instalat cu scopul de a observa lumina emisă de galaxiile îndepărtate, în momentul în care acestea erau încă foarte tinere. În acest fel, cercetătorii intenţionează să înţeleagă mai bine modul de formare a stelelor şi a galaxiilor.

 

 

 

 

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close