Vezi harta care arată unde mor cei mai mulţi oameni din cauza poluării

de S.T.    |    26 Sep 2013   •   23:18
Vezi harta care arată unde mor cei mai mulţi oameni din cauza poluării Foto: en.wikipedia.org

Poluarea atmosferică ar provoca anual, se crede, 1,2 milioane de decese premature în întreaga lume, dar rata mortalităţii variază foarte mult de la o ţară la alta.

Earth Observatory din cadrul NASA a creat o hartă care arată nivelul poluării atmosferice cu particule fine în suspensie.

Regiunile cele mai afectate se găsesc în Asia şi în estul Europei, notează Mail Online.

Particulele fine în suspensie sunt particule de praf sau funingine de dimensiuni foarte mici, cu diametrul de 2,5 micrometri sau mai mic, uneori desemnate prin denumirea particulate matter 2.5, sau PM2.5.

Din cauza dimensiunilor foarte mici, aceste particule pot pătrunde în plămâni prin sistemul respirator şi pot determina probleme grave de sănătate.


PM2,5 sunt emise de vehicule prin ţevile de eşapament, de sobele în care se ard cărbuni, lemne şi alţi combustibili vegetali, de diferite instalaţii industriale, dar provin şi din surse naturale.

Harta a fost realizată pe baza datelor colectate şi analizate de Jason West, profesor de ştiinţe ambientale la University of North Carolina.

Harta compară date înregistrate începând cu 1 ianuarie 1850 cu cele din 1 ianuarie 2000 şi arată numărul mediu anual de decese pe 1.000 km pătraţi.

Într-un studiu publicat în jurnalul Environmental Research Letters, Jason West a estimat la 1,2 milioane numărul deceselor determinate de poluarea cu FPM.

Pe hartă, numărul de decese premature datărate poluării cu FMP este corelat cu intensitatea culorii brune: în zonele de culoare brun-închis au loc mai multe decese decât în regiunile reprezentate în nuanţe mai deschise.

Părţile colorate în albastru reprezintă regiuni unde calitatea aerului s-a îmbunătăţit începând din 1850 şi până azi, iar numărul deceselor premature datorate poluării atmosferice a scăzut.




Poluarea cu FMP este deosebit de intensă în China, nordul Indiei şi Europa, zone în care, odată cu Revoluţia Industrială, urbanizarea  rapidă a determinat creşterea cantităţilor de PM2.5 în atmosferă.

Earth Observatory afirmă că poluarea de acest tip poate persista în aer săptămâni întregi şi determină creşterea numărului de persoane spitalizate ca urmare a problemelor respiratorii şi cardiace.



Parteneri
x close