Actorul Virgil Andriescu a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat, vineri, Teatrul de Stat din Constanţa, pe scena căruia artistul a jucat peste 30 de ani. Andriescu a apărut şi în mai multe filme, iar în 2020 a câştigat Premiul Gopo pentru întreaga carieră.
”Virgil Andriescu a încetat din viaţă ieri, 20 noiembrie, la vârsta de 89 de ani, dar memoria lui va dăinui. Aducem omagiul nostru unui mare actor.
Cei care l-au cunoscut sau i-au fost prieteni l-au auzit spunând, de multe ori, că „ACTORII NU MOR NICIODATĂ”. Cu adevărat ei trăiesc în memoria spectatorilor care au vibrat şi au împărţit cu ei energia inefabilă a fiecărei reprezentaţii de teatru.
Trăiesc în filmele pe care le văd generaţii la rând, trăiesc în cronicile scrise şi trăiesc în sufletele partenerilor de scenă”, a transmis, vineri, Teatrul de Stat din Constanţa.
Cine a fost Virgil Andriescu
Virgil Andriescu s-a născut în 26 aprilie 1936, la Botoșani. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1963, clasa Alexandru Finţi).
Imediat după absolvire a fost angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1965 la Teatrul de Dramă din Constanţa. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. Prima apariţie pe scena din Constanța a fost în 1962, mai notează sursa amintită.
Virgil Andriescu a fost și scriitor de memorii. Prima sa carte, „O viață așa cum s-a nimerit”, a apărut în 2022. A urmat „Întâmplări adevărate cu și fără chițibușuri”, în 2023, iar cea de-al treilea volum, cu titlul „Șapte gânduri pentru un timp pierdut”, va apărea postum.
Virgil Andriescu a jucat în filme precum Labirintul (Şerban Creangă, 1980), Orele unsprezece (Lucian Bratu, 1985), Luminile din larg (Stelian Stativa, 1986), Umbrele soarelui (Mircea Veroiu, 1986), Priveşte înainte cu mânie (Nicolae Mărgineanu, 1993) şi Punctul zero (Sergiu Nicolaescu, 1996), dar şi colaborări cu regizori precum Andrei Blaier (Fapt divers, Bătălia din umbră, Vacanţa cea mare, Divorţ… din dragoste), Lucian Pintilie (Balanţa), Dan Piţa (Pas în doi) şi Nae Caranfil (E pericoloso sporgersi).