Antena 3 CNN Life Timp liber Film Jonathan Bailey este "cel mai sexy bărbat în viață", conform revistei People. Actorul a reacționat imediat: "Este absurd"

Jonathan Bailey este "cel mai sexy bărbat în viață", conform revistei People. Actorul a reacționat imediat: "Este absurd"

G.M.
1 minut de citit Publicat la 09:25 04 Noi 2025 Modificat la 09:34 04 Noi 2025
Jonathan Bailey
Jonathan Bailey este "cel mai sexy bărbat în viață", conform revistei People. FOTO: Profimedia Images

Actorul englez Jonathan Bailey, care revine luna aceasta pe marile ecrane în filmul muzical "Wicked: For Good", a fost desemnat luni "cel mai sexy bărbat în viaţă" de revista People.

Bailey, în vârstă de 37 de ani, a declarat că este "o mare onoare" să primească acest titlu acordat anterior unor vedete precum Chris Hemsworth şi George Clooney.

"Evident, sunt extrem de flatat. Şi este complet absurd", a declarat Bailey pentru People râzând. El a glumit că a împărtăşit vestea doar câinelui său, Benson.

Alegerea lui Bailey, cunoscut şi pentru rolul Lordului Anthony din drama de epocă "Bridgerton", a fost anunţată în emisiunea "The Tonight Show Starring Jimmy Fallon".

Bailey l-a interpretat pe prinţul Fiyero în blockbusterul de anul trecut "Wicked," un prequel al "The Wizard of Oz" şi va relua rolul în viitorul sequel "Wicked: For Good". Vedeta a jucat, de asemenea, în filmul cu dinozauri "Jurassic World Rebirth", lansat în vară.

Brad Pitt a fost primul care a primit titlul în 1995. De atunci, galeria celor mai sexy bărbați în viață a inclus nume legendare: George Clooney, Chris Hemsworth, Idris Elba, Adam Levine, Blake Shelton, Channing Tatum și, anul trecut, John Krasinski.

După ce actorul britanic Jonathan Bailey, starul din „Bridgerton” și din viitorul musical „Wicked: For Good”, a fost desemnat luni „Cel mai sexy bărbat în viață” de revista People, mulți s-au întrebat: ce criterii stau, de fapt, la baza acestei alegeri?

Potrivit redactorilor revistei, titlul nu ține doar de aspectul fizic. „Nu este doar despre cum arată cineva”, au precizat editorii, sugerând că și implicarea socială sau carisma personală contează. De exemplu, Michael B. Jordan a fost ales în trecut și pentru activismul său politic, nu doar pentru imaginea sa publică.

Așadar, „sexy” vine și cu o presiune greu de dus: să fii irezistibil, dar și ireproșabil.

Cât valorează, de fapt, titlul?

Desigur, mulți s-au întrebat dacă statutul de „cel mai sexy bărbat în viață” vine cu un premiu sau o recompensă. Răspunsul, potrivit People, este negativ.

„Nu plătim câștigătorii și nici ei nu ne plătesc”, a explicat Andrea Lavinthal, directoarea executivă a proiectelor speciale ale revistei. Spre deosebire de o stea pe Hollywood Walk of Fame, care costă 85.000 de dolari, distincția People pare să aibă valoare doar spirituală.

 

 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: film actor revista

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close