Încă o avertizare meteo de frig și viscol. Când scăpăm de ger

de Iulia Gorgorin    |    19 Ian 2021   •   19:25
Încă o avertizare meteo de frig și viscol. Când scăpăm de ger Hepta

După gerul cumplit care s-a instalat în aproape toată ţara, meteorologii ne avertizează că nu vom scăpa de probleme. Se va depune polei pe surprafeţe retrânse, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă, iar vântul va sufla cu putere în zonele montane.

Dinu Mărăşoiu, de la Administraţia Naţională de Meteorologie, a explicat la Antena 3 ce ne aşteaptă în perioada următoare.

''În noaptea care urmează, treptat, precipitațiile sunt și sub formă de lapoviță sau ploaie și pe arii restrânse se depune polei. În vestul țării, de asemenea, vântul prezintă intensificări la munte, cu viteze în general de 50-70 km/h, iar pe crestele înalte, chiar viteze de 80-90 km/h, acolo viscolind ninsoarea și spulberând ninsoarea.

Miercuri va fi ger, dar numai pe arii restrânse

Astăzi, vremea se menține deosebit de rece, maximele rămânând preponderent negative, iar la noapte, precum și în dimineața zilei de miercuri, 20 ianuarie, așteptăm să mai fie ger, dar numai pe arii restrânse''

Meteorologii anunţă că valul de frig care s-a năpustit asupra României va mai persista câteva zile. Mai exact, de miercuri, vremea se va mai încălzi, astfel că, temperaturile vor ajunge până la 10 grade Celsius la sfârşitul acestei săptămâni.

Temperaturile vor ajunge până la 10 grade Celsius la sfârşitul acestei săptămâni

''Mai avem de traversat încă o noapte foarte rece, cu temperaturi izolat sub - 18 grade în Maramureş, Transilvania şi în nordul şi centrul Moldovei, o temperatură minimă de -13 grade şi în zona preorăşenească a Capitalei.

De marţi, temperatura va fi în creştere, în noaptea de marţi spre miercuri, doar izolat va mai coborî temperatura în jur de -10 grade pe suprafeţe restrâns, în Muntenia, în estul Transilvaniei sau în Moldova, iar de miercuri vom avea temperaturi pozitive, ziua, în întreaga ţară.

Miercuri sunt estimate temperaturi maxime între 1 şi 7 grade, dar vom vedea că joi, vineri, sâmbătă, mai ales în regiunile sudice, dar şi în partea de vest vor fi temperaturi maxime în jur de 10 grade'', a anunţat luni, Mihai Huştiu, meteorolog ANM.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close