Antena 3 CNN Politică A doua rectificare bugetară, aprobată: Cele mai mari fonduri, la Ministerul Muncii. Vezi cum se împart banii

A doua rectificare bugetară, aprobată: Cele mai mari fonduri, la Ministerul Muncii. Vezi cum se împart banii

A doua rectificare bugetară, aprobată: Cele mai mari fonduri, la Ministerul Muncii. Vezi cum se împart banii
Sursa foto: Foto: Intact Images
22 Noi 2010   •   11:10

Premierul Emil Boc a anunţat, luni dimineaţă, că Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară pentru acest an, prin Ordonanţă de Urgenţă. Tot luni, Executivul a aprobat derularea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii.

Prin rectificarea bugetară au fost diminuate bugetele a 16 instituţii, inclusiv la Ministerul Educaţiei. Bani în plus a primit însă Ministerul Muncii, peste 900 de milioane lei, reprezentând în principal fonduri pentru plata drepturilor de asistenţă socială. Prima rectificare bugetară din acest an a fost efectuată în luna august.

Proiectul de rectificare, prezentat săptămâna trecută de Mediafax, prevede diminuarea bugetelor la 16 instituţii, inclusiv la Ministerul Educaţiei, precum şi acordarea de fonduri suplimentare în principal pentru plata alocaţiilor sociale.

Ministerul Muncii va primi cele mai mari fonduri de la bugetul de stat, în cuantum de 987,3 milioane lei, reprezentând în principal transferuri pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi fonduri pentru plata drepturilor de asistenţă socială.

Ministerul Agriculturii va primi de asemenea fonduri substanţiale. Mai precis, este vorba de 502 milioane lei, bani destinaţi derulării proiectelor din fonduri externe nerambursabile postaderare.

Ministerul Sănătăţii primeşte 256,8 milioane lei, reprezentând transferuri pentru echilibrarea bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Ministerului Administraţiei şi Internelor
i se vor aloca 52,6 milioane lei pentru achitarea obligaţiilor restante ale centralelor electrice de termoficare.

Ministerul Culturii va primi 25 milioane lei pentru achiziţii imobil pentru instituţii culturale.

Ministerul Mediului va avea 11,8 milioane lei alocaţi pentru plata materialelor folosite la prevenirea inundaţiilor şi îngheţurilor, precum şi pentru obligaţiile rezultate din aderarea României la Convenţia privind crearea unei Organizaţii Europene pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici.

Ministerul Transporturilor
primeşte 5,9 milioane lei pentru asigurarea de către CNADNR a condiţiilor de desfăşurare a traficului rutier în condiţii de siguranţă.

Diminuări bugetare la mai multe ministere şi instituţii

Potrivit rectificării bugetare, mai multe ministere şi instituţii publice vor rămâne fără o parte din fonduri, după cum urmează:

Ministerul Economiei: -75,3 milioane lei
Ministerul Finanţelor: -58,1 milioane lei
Secretariatul General al Guvernului: -50,6 milioane lei
Ministerul Educaţiei: -40 milioane lei
Ministerul Comunicaţiilor: -27,4 milioane lei
Ministerul Afacerilor Externe: -12,1 milioane lei
Ministerul Public: -12,1 milioane lei
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului: -10,3 milioane lei

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie: -5,5 milioane lei
Autoritatea Sanitar-Veterinară: -4,6 milioane lei
Curtea de Conturi: -3,5 milioane lei
Consiliul Concurenţei: -2,3 milioane lei
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale: -2,1 milioane lei
Academia Oamenilor de Ştiinţă: -1,8 milioane lei
Institutul Cultural Român: -1,5 milioane lei
Ministerul Justiţiei: -1,3 milioane lei
Ministerul Finanţelor, la capitolul "Acţiuni Generale": -326,5 milioane lei

În declaraţia de presă susţinută luni dimineaţă, Emil Boc a anunţat aprobarea, tot prin Ordonanţă de Urgenţă, a planului naţional de dezvoltare a infrastructurii. Acesta prevede, printre altele, asfaltarea a 10.000 de kilometri de drum judeţean şi de interes local, precum şi modernizarea spaţiului rural din România.

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close