ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Cu unele diferenţe, preşedintele în România are un rol asemănător cu preşedinţii Poloniei, Franţei, Lituaniei, Portugaliei etc., toate aceste state fiind etichetate ca fiind ceea ce în ştiinţele politice şi juridice se numesc regimuri semiprezidenţiale. Preşedintele României, ca şi cei ai statelor enumerate, îndeplineşte cele trei condiţii minimale pentru ca un regim să fie considerat semiprezidenţial: este ales prin vot universal direct, îi sunt atribuite prerogative considerabile, relaţionează cu un premier şi un guvern responsabile în faţa parlamentului (Maurice Duverger, "Institutions politiques et Droit constitutionnel", 1970).
În Europa, există mai multe ţări în care preşedintele este ales direct, dar pentru că acesta are prerogative onorifice, specialiştii nu le-au încadrat în categoria regimurilor semiprezidenţiale. Astfel, în timp ce Franţa, Polonia, România, Portugalia, Lituania sunt considerate a fi ţări în care mărcile semiprezidenţialismului sunt clare, preşedintele având prerogative considerabile, alte state europene, în care preşedintele este de asemenea ales prin vot popular, are doar un rol onorific: Austria, Irlanda, Cehia.
În ceea ce priveşte sistemele parlamentare din Europa, fie că sunt monarhii constituţionale (Belgia, Marea Britanie, Spania, Olanda), fie că sunt republici parlamentare (Italia, Ungaria), au preşedinţi cu un rol protocolar. Monarhiile constituţionale cu regim parlamentar sunt cele în care o parte a puterii executive (monarhul) este independentă de parlament şi are un rol onorific, iar premierul şi guvernul sunt emanaţia parlamentului. Republicile parlamentare sunt cele în care atât preşedintele, cât şi premierul sunt creaţia parlamentului, potrivit volumului "Introducere în ştiinţa politică", Cristian Preda (2013).
Cipru este singurul stat din Europa cu trăsături de regim prezidenţial, în care preşedintele este ales direct şi este singurul reprezentant al puterii executive, mai scrie sursa citată.
Funcţia prezidenţială în România şi regimul semiprezidenţial
Funcţia prezidenţială din România a fost considerată de cei mai mulţi specialişti ca fiind încadrată în modelul semiprezidenţial, tip de regim în care preşedintele este ales direct (trăsătură specifică prezidenţialismului), şi în care guvernul este responsabil în faţa parlamentului (trăsătură specifică parlamentarismului).
O parte dintre constituţionaliştii români au preferat să utilizeze pentru semiprezidenţialismul românesc eticheta de regim semiprezidenţial parlamentarizat sau atenuat ("Tratat de drept administrativ", Antonie Iorgovan, 2005). Susţinătorii acestei etichete consideră că puterile preşedintelui României sunt limitate, în raport cu preşedintele francez, considerat a-şi exercita funcţia într-un regim clasic de semiprezidenţialism. În acest sens, preşedintele poate dizolva parlamentul în condiţii rigide, poate numi premierul, dar nu îl poate revoca (după 2003), poate refuza promulgarea legii, dar doar o singură dată etc.
După alţi autori, care au încercat să deosebească între puteri mai mari sau mai mici ale preşedintelui, regimul din România este unul premier-prezidenţial, adică mai apropiat de sistemele parlamentare, pentru că între puteri se stabilesc mai multe relaţii de negociere decât relaţii ierarhice. Există, astfel, două relaţii de negociere între preşedinte şi parlament şi între preşedinte şi guvern şi doar o relaţie de subordonare între guvern şi parlament ("Presidents and Assemblies. Constitutional Design and Electoral Dynamics", Shugart, M. S. and J. M. Carey, 1992).
Asemănări şi deosebiri între preşedintele României şi preşedintele Franţei
Franţa celei de-a V-a Republici este considerată un regim semiprezidenţial clasic, însă comparativ cu alte regimuri semiprezidenţiale, cum ar fi cel românesc, există deosebiri semnificative, potrivit lui Ioan Muraru ("Drept constituţional şi instituţii politice", Ediţia a 14-a, volum II, 2013).
De exemplu, dreptul preşedintelui francez de a dizolva parlamentul este unul absolut, el putând cere părerea premierului sau a preşedinţilor celor două camere, dar fără să ţină cont de ele. Prin comparaţie, preşedintele român poate dizolva parlamentul în nişte condiţii rigide: în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură ("Introducere în ştiinţa politică", Cristian Preda).
Spre deosebire de România, unde Constituţia prevede că preşedintele numeşte premierul, dar nu îl poate revoca, Constituţia Franţei nu conţine o interdicţie expresă în acest sens: "Preşedintele Republicii numeşte primul-ministru. El pune capăt funcţiilor acestuia prin prezentarea de către premier a demisiei guvernului. La propunerea primului-ministru, el îi numeşte pe ceilalţi membri ai guvernului şi pune capăt funcţiilor lor", precizează Constituţia Franţei.
În România, preşedintele poate emite decrete privind acordurile internaţionale, acreditarea ambasadorilor, în caz de mobilizare sau război, în cazul instituirii stării de asediu sau de urgenţă, conferă decoraţii şi titluri de onoare, pentru acordarea gradelor de mareşal, de general şi de amiral sau pentru graţierea individuală. Prin comparaţie, în Franţa, pe lângă atribuţiile enumerate mai sus, preşedintele are dreptul de a contrasemna ordonanţele guvernului, se arată în lucrarea "Drept constituţional şi instituţii politice".
Preşedintele României poate iniţia referendumuri naţionale pe teme de interes general, în timp ce preşedintele Franţei poate iniţia referendumuri doar după consultarea parlamentului sau guvernului. În schimb, preşedintele Franţei are o prerogativă pe care preşedintele român nu o are în materie de referendumuri: poate supune proiecte de legi consultării populare.
De asemenea, în timp ce preşedintele francez prezidează guvernul (Consiliul de miniştri) şi semnează ordonanţele şi decretele emise de acesta, preşedintele român poate prezida acele şedinţe de guvern în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. În mod asemănător, preşedintele român nu semnează ordonanţele şi decretele emise de guvern, mai arată Ioan Muraru în volumul citat.
Preşedintele României vs. alte regimuri semiprezidenţiale din Europa
Deşi România, Franţa, Polonia, Finlanda, Portugalia sunt toate considerate regimuri semiprezidenţiale, prerogativele preşedinţilor din aceste ţări pot varia.
Grupând prerogativele prezidenţiale în competenţe legislative (promulgarea legilor, dreptul de a emite decrete, dreptul de a iniţia referendumuri, sesizarea Curţii Constituţionale etc.) şi competenţe non-legislative (formarea cabinetului, numirea şi revocarea premierului, dizolvarea parlamentului etc.), preşedinţii din Austria, Finlanda, Portugalia au puteri legislative mai slabe decât preşedintele român. Pe de altă parte, preşedintele român are puteri non-legislative mai restrânse decât preşedinţii Finlandei sau Portugaliei, potrivit lui Steven D. Roper ("Are All Semipresidential Regimes the Same? A Comparison of Premier-Presidential Regimes, Comparative Politics", 2002).
Detaliind, în privinţa dreptului de veto, adică a dreptului preşedintelui de a se opune legilor, preşedinţii din România, Franţa şi Austria nu au nicio putere de a se opune legilor. În schimb, dreptul de veto al preşedinţilor din Portugalia, Lituania şi Polonia este mai consistent, adică pot să se opună într-o primă fază unei legi, dar ultimul cuvânt aparţine tot parlamentului.
În ceea ce priveşte dreptul de a iniţia un referendum, preşedintele român se numără printre acei şefi de stat ai regimurilor semiprezidenţiale care au un drept absolut, adică poate iniţia un referendum fără să se consulte cu parlamentul sau guvernul. Şi preşedinţii polonez, francez şi lituanian pot iniţia referendumuri, însă doar după consultarea parlamentului.
Cu privire la prerogativa de a numi premierul şi cabinetul, se observă o tendinţă uniformă în rândul regimurilor semiprezidenţiale amintite mai sus: preşedinţii austriac, francez, român, portughez, polonez numesc premierii, dar în funcţie de majorităţile parlamentare. De aceea, specialiştii consideră că atribuţiile preşedinţilor în acest caz sunt limitate. De asemenea, dintre ţările analizate doar preşedintele portughez poate, în anumite situaţii, să îl revoce pe primul-ministru. În toate celelalte state (Austria, Polonia, România, Lituania), şefii de stat nu au acest drept.
Totodată, Austria, Franţa, Polonia şi Portugalia sunt state în care preşedinţii pot dizolva parlamentul în condiţii suple, în timp ce în România şi Lituania, această prerogativă este una foarte rigidă, mai menţionează sursa citată.
