Antena 3 CNN Politică Boc, surprins când le spunea PDL-iştilor că vom avea alegeri comasate în noiembrie 2012

Boc, surprins când le spunea PDL-iştilor că vom avea alegeri comasate în noiembrie 2012

Boc, surprins când le spunea PDL-iştilor că vom avea alegeri comasate în noiembrie 2012
Sursa foto: Foto: Intact Images
de M.Z.    |    07 Oct 2011   •   21:05

Premierul Emil Boc a fost surprins în timp ce le spunea membrilor PDL că a luat decizia de a comasa alegerile locale cu cele parlamentare. Discuţiile au avut loc la Timişoara, în spatele uşilor închise, potrivit pressalert.ro. Până acum, informaţia apăruse doar pe surse.

"Din perspectivă politică internă de partid, am luat decizia de a susţine comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Există şi la nivelul coaliţiei un punct de vedere comun asupra acestui subiect, ca alegerile locale să se desfăşoare în luna noiembrie, împreună cu alegerile parlamentare", le-a spus prim-ministrul Emil Boc membrilor PDL.

"Trebuie să rezolvăm în perioada imediat următoare punctul de vedere comun al Coaliţiei cu privire la Legea Electorală pentru alegerea parlamentarilor", a continuat premierul.

În privinţa alegerilor comasate, "acum discutăm cum se compensează restul voturilor rămase, şi propunerea pe care o avem în momentul de faţă este aceea ca această compensare să se facă în favoarea acelora care n-au câştigat, dar au cele mai multe voturi. Echipele de specialişti lucrează şi, din momentul în care am închis acest subiect, putem promova decizia de comasare a alegerilor. Aici avem un punct câştigat", a mai adăugat premierul Emil Boc.

Boc: Pensionarii o duc bine

În privinţa pensionarilor, premierul Emil Boc este de părere că bătrânii au un trai mai bun decât bugetarii.

"În 2009, la pensionari s-a indexat la pensie cu 5%, s-a dat pensie socială de minim 350 de lei pentru un milion de oameni. Pensionarii n-au fost afectaţi direct, aşa cum au fost afectaţi bugetarii", a spus Boc.

Referitor la subiectul regionalizării, premierul a precizat că "lucrăm la o formulă cu 12 regiuni în momentul de faţă, pornind de la regiunile istorice unde am mai făcut un pas în relaţia cu UDMR, care însă nu doreşte regionalizarea. Până pe 15 noiembrie, ne-am propus să tranşăm acest subiect".




×
Subiecte în articol: Emil Boc coalitie voturi
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close