Antena 3 CNN Politică Bolojan anunță ce bani pierde România din PNRR: „Guvernul nu are nicio responsabilitate pentru eșecul legii salarizării”

Bolojan anunță ce bani pierde România din PNRR: „Guvernul nu are nicio responsabilitate pentru eșecul legii salarizării”

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 16:16 31 Aug 2026 Modificat la 16:16 31 Aug 2026
premierul ilie bolojan la guvern
Bolojan: În urma PNRR vor rămâne investiții importante. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Ilie Bolojan a anunțat, luni, la finalizarea PNRR, că România pierde 770 de milioane de euro, reprezentând penalități pentru neîndeplinirea jalonului privind noua lege a salarizării. Premierul a mai spus că Guvernul nu are nicio responsabilitate pentru eșecul adoptării actului normativ și a precizat că România va pierde și până la 100 de milioane de euro aferente jalonului de decarbonizare.

"Astăzi este și ziua în care acest program important se finalizează pentru România. Am avut două componente: de grant, de 13 miliarde de euro, una de împrumut, ajungând la 7 miliarde de euro.

Am finalizat acest program. Apreciez că în urma lui vor rămâne investiții importante. Se deschide Autostrada Moldovei pe un tronson de aproape 50 km spre Bacău. În primăvara anului viitor vom putea circula pe autostradă până la Pașcani. Acesta este un program legat direct de PNRR".

Ilie Bolojan a enumerat proiectele în infrastructura mare: căi ferate modernizate și electrificate, rețeaua de spitale din România, dar și modernizarea cu infrastructură de ultimă generație a școlilor din reședințele de județ sau proiectele de eficiență energetică.

Bolojan a vorbit și despre "aspectele care nu au fost cele mai bune":

"Pe ultima sută de metri am pierdut două sume, de 770 milioane de euro, contravaloarea jalonului din PNRR care nu a fost îndeplinit. Deși am făcut tot posibilul să găsim o soluție de consens, nu s-a reușit trecerea legii salarizării. Guvernul nu are nicio responsabilitate pe această temă.

Am pierdut și vom pierde până în 100 de milioane de euro, aferentă jalonului de decarbonizare. Asta pentru că, deși am avut sume importante din banii europeni pentru a înlocui centrale pe cărbune pe care România s-a angajat să le închidă, pentru că nu am finalizat centrala de la Craiova și pentru că nu puteam să lăsăm un oraș fără încălzire pe perioada de iarnă, pentru că în Valea Jiului nu am înlocuit niciun grup energetic, am prelungit cele două grupuri de la Turceni și Craiova până în 2028.

Acestea sunt un minus. Vedem ce s-a întâmplat în derulare. Am avut întârzieri pentru că nu s-a făcut de la început ce trebuia făcut".

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close