Antena 3 CNN › Politică › Costreie despre acuzaţiile de plagiat aduse lui Radu Marinescu: Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu

Costreie despre acuzaţiile de plagiat aduse lui Radu Marinescu: Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 19:55 19 Oct 2026 Modificat la 19:55 19 Oct 2026
radu marinescu si sorin costreie (1)
Costreie a spus: "Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu". FOTO: Agerpres

Ministrul propus pentru Educaţie şi Cercetare, Sorin Costreie, a declarat, luni, referitor la acuzaţiile de plagiat aduse colegului său de Cabinet Radu Marinescu, că nu se simte "confortabil", dar faptul că apar astfel de situaţii este o "problemă de meritocraţie" şi o "problemă în sistemul de învăţământ", potrivit Agerpres.

Întrebat, în contextul audierilor miniștrilor propuși, cum vede faptul că Radu Marinescu, propus ministru al Justiţiei, este acuzat că şi-a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat, Costreie a spus: "Nu mă simt confortabil, dar nu l-am ales eu".

"Ce jurisdicţie am eu peste Ministerul Justiţiei? Nu este alegerea mea. Susţin legea. În măsura în care va exista o decizie judecătorească sau se va întâmpla ceva, vom vedea.

Asta vă spun: nu mă simt confortabil. Susţin că trebuie să avem un învăţământ meritocratic şi, în genere, societatea trebuie să devină meritocratică. Or, aici, în clipa în care avem astfel de probleme, cred că e o problemă de meritocraţie şi o problemă în sistemul de învăţământ, dar şi în societate ca atare", a afirmat Costreie.

În ianuarie, Radu Marinescu a declarat, la Antena 3 CNN, referitor la acuzațiile că ar fi plagiat mai bine de jumătate din teza de doctorat, pe care a susținut-o în 2009 la Universitatea Craiova, că teza a fost validată de CNATDCU, dar și de comisia de doctorat, și a fost elaborată după standardele de atunci. 

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
x close