Curtea Constituţională a decis neconstituţionalitatea Legii descentralizării în principal în raport cu competenţele descentralizate şi bunurile transferate autorităţilor locale, judecătorii CC constatând inadvertenţe în ceea ce priveşte competenţele transferate, dar şi statutul juridic al bunurilor.
Potrivit unor surse din Curtea Constituţională, principalele probleme constatate în cazul Legii descentralizării au privit competenţele reglementate şi transferate autorităţilor locale, precum şi regimul juridic al bunurilor, informează Mediafax.
Conform acestora, descentralizarea priveşte trei aspecte, respectiv competenţe, bunuri şi bani transferate autorităţilor locale.
În cazul competenţelor, judecătorii CC au constatat că acestea au fost menţinute în unele cazuri şi la nivel central şi la nivel local, fiind o suprapunere de competenţe, iar în alte cazuri măsurile au generat mai degrabă centralizarea acestora.
De asemenea, în cazul bunurilor s-a constatat faptul că acestea nu au un statut juridic clar, întrucât legea reglementează transferul bunurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a autorităţilor locale, respectiv din cea privată a statului în cea privată a autorităţilor locale.
În schimb, prevederile legii nu sunt corelate cu cele din anexele cu descrierea bunurilor care fac obiectul descentralizării.
"La bunuri, la proprietate, nu se ştie dintre acele anexe care sunt bunuri proprietate publică. La fiecare domeniu descentralizat aveau două chestiuni, bunurile proprietate publică a statului trec în proprietatea publică a UAT, şi al doilea care e invariabil în aceeaşi logică bunurile din proprietate privată a statului în proprietate privată au autorităţii. Ambele trimiteau la o anexă care în care se dau doar bunuri publice. Niciuna din anexe nu are bunuri proprietate privată. Nu se ştie după anexă care e proprietate publică şi care privată. La cele publice nu ştim dacă sunt publice prin declaraţia legii sau pe altă procedură. În plus, bunurile nu sunt individualizate decât prin număr de inventar, care nu atestă apartenenţa nici statutul juridic. Dreptul de proprietate îl atestă înscrierea în cartea funciară", au explicat sursele citate.
De asemenea, judecătorii au constatat că singurul caz în care se face referire la datele de carte funciară a imobilelor este cel al plajelor.
Pe de altă parte, în cazul plajelor, judecătorii CC au constatat faptul că prin lege se reglementează administrarea plajelor de autoritatea locală, însă prin efectul anexelor se ajunge la transferul de proprietate.