Antena 3 CNN Politică Gabriel Oprea, prima reacție la cererea de urmărire penală: Mă consider nevinovat

Gabriel Oprea, prima reacție la cererea de urmărire penală: Mă consider nevinovat

Gabriel Oprea, prima reacție la cererea de urmărire penală: Mă consider nevinovat
25 Ian 2016   •   13:02
Liderul UNPR Gabriel Oprea a spus, luni, după ce DNA a cerut Senatului încuviințarea pentru urmărirea penală împotriva sa, că se consideră nevinovat, a respectat legile și la ve respecta în continuare.
 
”Am respectat legile României și le respct în continuare. Mă consider nevinonat, dar e obligația procurorilor să verifice”, a replicat Gabriel Oprea, luni, două ore după solicitarea DNA.

Întrebat despre numărul mare al coloanelor oficiale de care vorbește Direcția Națională Anticorupție (DNA) în comunicat, Gabriel Oprea a răspuns că a muncit ”foarte mult”.
 
Totodată, Oprea a precizat că a aflat din presă de solicitarea DNA, dar el a sprijinit justiția și activitatea DNA, adăugând că va continua să facă același lucru.
 
”Nu regret deciziile politice pe care le-am luat și nu-mi voi schimba principiile niciodată. (...) Știu că viața politică presupune riscuri, dintre cele mai variate. UNPR merge mai departe, vine un an plin de provocări”, susține Oprea.
 
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au cerut Senatului încuviințarea pentru urmărirea penală a lui Gabriel Oprea
 
Liderul UNPR, senatorul Gabriel Oprea, este acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu. Mai exact, acuzația este că Oprea ar fi folosit coloane oficiale de trei ori mai mult ca președintele României.
 
În comunicatul DNA se vorbește de două presupuse infracțiuni de abuz în serviciu. 
 
Anchetatorii susțin că Gabriel Oprea ar fi beneficiat ilegal de echipaje ale Poliției Rutiere și că, din probele administrate, liderul UNPR ar fi beneficiat de un regim destinat președintelui și premierului României.

 
 

×
Subiecte în articol: Gabriel Oprea
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close