Antena 3 CNN Politică Klaus Iohannis merge în vizită oficială în Japonia și Singapore

Klaus Iohannis merge în vizită oficială în Japonia și Singapore

Alin Tarnovschi
4 minute de citit Publicat la 11:19 03 Mar 2023 Modificat la 12:58 03 Mar 2023
klaus iohannis
Klaus Iohannis merge în vizită oficială în Japonia și Singapore Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Andreea Alexandru

"Consolidarea rolului României în spațiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reașezările geopolitice globale, dar și interesul de a consolida dialogul politic, relațiile economice și cele investiționale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acționează în baza și pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuție solidă la implementarea acesteia”, arată Administrația Prezidențială.

Potrivit Președinției, Klaus Iohannis va vizita Japonia în perioada 6-8 martie 2023 și va avea întrevederi cu Majestatea Sa Naruhito, Împăratul Japoniei, cu Prim-ministrul Fumio Kishida, precum și cu Președinții celor două Camere ale Dietei Naționale a Japoniei. Vizita oficială în Japonia va include și o deplasare la Kyoto, pentru întrevederi la nivelul autorităților locale.

"Principalul obiectiv și eveniment al acestei vizite este ridicarea relației bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, prin semnarea de către Președintele României și Prim-ministrul Japoniei a Declarației Comune de Instituire a Parteneriatului Strategic dintre România și Japonia. Semnarea documentului încheie astfel un amplu proces de consultări și negocieri, la cinci ani de la adoptarea deciziei de lansare a acestui Parteneriat Strategic, în cadrul dialogului dintre Președintele României, Klaus Iohannis, și regretatul premier Shinzō Abe, de la București. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud. Instituirea Parteneriatului Strategic cu Japonia va marca, astfel, avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel și trecerea la o etapă superioară de valorificare a potențialului bilateral, în baza valorilor și a principiilor împărtășite de cele două țări, pe trei dimensiuni cheie: politica externă și dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică și în domeniul asistenței pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, științei și tehnologiei, inovării, cercetării și dezvoltării", se mai arată în comunicatul de presă.

Președinția anunță că stabilirea Parteneriatului Strategic are loc „în contextul unei dinamici accelerate în dialogul bilateral dintre cele două state în ultimii ani, atât în plan politico-diplomatic, cât și pe palier sectorial, pe fondul caracterului special al acestei relații, construite pe parcursul a peste un secol”.

Totodată, obiectivele României pe această relație se raportează la statutul Japoniei de economie majoră și inovativă a lumii și unul dintre principalii investitori la nivel global, precum și în România, Japonia fiind, de altfel, cel mai mare investitor asiatic în țara noastră.

Administrația Prezidențială arată că cele 397 de societăți comerciale cu capital japonez în țara noastră generează în prezent peste 40.000 de locuri de muncă, iar potențialul de creștere este semnificativ, inclusiv în domeniile cu cel mai înalt nivel de inovație, precum dezvoltarea tehnologiei de tip SMR (reactoare modulare mici) în România, împreună cu SUA, producerea și distribuția de hidrogen verde, producția de optică de mare putere, infrastructură de ultimă generație, precum Podul de la Brăila - proiect cu inginerie de vârf, sau finalizarea magistralei M6 a metroului din București, iar din această perspectivă, vizita președintelui României va avea o puternică dimensiune economică și de strângere a relațiilor de investiții și a cooperării în materie de inovație tehnologică, în plus față de dimensiunea politică și de cea a consolidării schimburilor culturale și a relațiilor interumane.

Cu prilejul vizitei va fi semnat, totodată, un Memorandum între Ministerul Finanțelor, Eximbank România și Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC), precum și un Memorandum de Înțelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics și Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universității Osaka.

„Amplificarea dialogului și a cooperării dintre România și Japonia cu precădere pe dimensiunea strategică a securității a fost generată și de invazia Federației Ruse în Ucraina. România este interesată de o implicare activă a Japoniei în vecinătatea sa imediată și în regiunea euroatlantică, având în vedere postura Japoniei de actor global de prim rang. În ceea ce privește vizita de stat a președintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore, care va avea loc în perioada 9-10 martie 2023, aceasta va marca intrarea relației bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, având în vedere convergența de valori și principii, fiind prima vizită la nivel de Președinte al României în această țară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriți 55 de ani de relații bilaterale”, se menționează în comunicat.

Președintele Klaus Iohannis va avea convorbiri oficiale cu președintele Halimah Yacob și cu prim-ministrul Lee Hsien Loong.

„Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relațiilor bilaterale, în acord cu potențialul acestora, mai ales în plan economic-investițional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde și intensificarea cooperării în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde. În materie de cooperare economică și sectorială între România și Singapore, pornind de la dinamica pozitivă a schimburilor comerciale în ultimii ani, inclusiv de la faptul că țara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore, interesul României vizează aprofundarea și amplificarea acestui palier de colaborare, prin inițierea de noi proiecte bilaterale. De asemenea, cu prilejul vizitei, va fi promovat interesul României pentru atragerea investițiilor singaporeze, inclusiv în ceea ce privește proiectele prioritare de interconectare din cadrul Inițiativei celor Trei Mări, în contextul în care Președintele Klaus Iohannis găzduiește la București, în acest an, Summitul acestei platforme, alături de Forumul de Afaceri, iar unul dintre obiectivele urmărite este creșterea contribuțiilor la Fondul de Investiții al Inițiativei. Totodată, Președintele României va sublinia contribuția țării noastre la securitatea alimentară globală și va prezenta potențialul pe care portul Constanța și Dunărea le au pentru conectarea cu Europa Centrală și nu numai”, se precizează în finalul comunicatului.

×
x close