Antena 3 CNN Politică Kovesi: Procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală

Kovesi: Procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală

Kovesi: Procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală
Sursa foto: Foto: Agerpres
06 Iul 2013   •   10:33
Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, că procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală cu privire la activitatea desfăşurată, ci aceştia trebuie să-şi păstreze statutul de independenţă în activitate.
 
"Procurorii nu pot fi chemaţi la Parlament pentru a da socoteală cu privire la activitatea pe care au desfăşurat-o. Există un control care se desfăşoară asupra activităţii tuturor procurorilor şi care este efectuat din două părţi, în primul rând de Consiliul Superior al Magistraturii pe tot ce înseamnă abateri disciplinare, iar în ceea ce înseamnă modul în care se întocmesc dosarele şi legalitatea actelor care sunt emise de procuror există un control judecătoresc, care din punctul nostru de vedere funcţionează extrem de bine", a declarat Laura Codruţa Kovesi, vineri, după un simpozion organizat de Uniunea Juriştilor din România cu ocazia Zilei Justiţiei, conform Mediafax.
 
Ea a mai adăugat că "sunt tot timpul soluţii care sunt infirmate sunt soluţii de achitare care sunt pronunţate, deci acest control judecătoresc, care se face de judecători imparţiali şi independenţi în activitatea lor, este binevenit şi poate fi menţinut în continuare".
 
Kovesi a susţinut că pocurorii trebuie să-şi păstreze statutul de magistrat şi statutul de independenţă în activitate.
 
În ceea ce priveşete proiectul noii Constituţii, Kovesi a remarcat că, pe forma care a fost până în prezent elaborată, Ministerul Public nu se regăseşte în categoria puterii judecătoreşti, ceea ce înseamnă că, prin acea dispoziţie care vizează posibilitatea ca parlamentarii să constituie comisii de anchetă cu respectarea puterilor în stat, există şi posibilitatea ca, prin lege organică, să fie constituit un control parlamentar asupra activităţii procurorilor.
 
"Din punctul nostru de vedere, procurorii trebuie să-şi păstreze statutul de magistrat, trebuie să-şi păstreze statutul de independenţă în activitate şi trebuie incluşi în categoria puterii judecătoreşti, autorităţii judecătoreşti, aşa cum de altfel era şi până la aceste modificări", a spus Kovesi.
 
Procurorul şef al DNA a menţionat că şi poziţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) este clară în legătură cu acest subiect, fiind date două hotărâri în care s-a motivat "de ce este necesar să existe un control judecătoresc asupra activităţii procurorilor şi nu un control din partea executivului sau a legislativului".
 

×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close