Antena 3 CNN › Politică › Luca Niculescu, întrebat dacă va renegocia contractul cu Rheinmetall: „Este un subiect sensibil. Până nu am toate datele, nu pot spune”

Luca Niculescu, întrebat dacă va renegocia contractul cu Rheinmetall: „Este un subiect sensibil. Până nu am toate datele, nu pot spune”

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 22:38 05 Noi 2026 Modificat la 22:41 05 Noi 2026
tancuri
Rheinmetall a obținut 6 din cele 15 contracte din SAFE. Foto: Profimedia Images

Premierul Luca Niculescu a declarat joi, la Antena 3 CNN, că Guvernul va analiza modul în care au fost încheiate contractele din programul SAFE, inclusiv cel cu compania germană Rheinmetall, după criticile privind lipsa de transparență și concentrarea unei sume importante la un singur producător. El a precizat că așteaptă rezultatele verificărilor Corpului de control al Ministerului Apărării înainte de a anunța eventuale măsuri.

Întrebat dacă ia în calcul renegocierea contractului cu Rheinmetall, în condițiile în care aproximativ 6 miliarde de euro din cele 12 miliarde alocate apărării ar urma să ajungă la această companie, premierul a descris subiectul drept unul sensibil, având în vedere că este vorba despre un mare producător și despre Germania, o țară parteneră a României.

„Este un subiect sensibil, este o firmă mare, este o țară care ne este parteneră, Germania. Până nu am toate datele, nu fac afirmații. Dar vă asigur că voi avea toate datele. Transparența banului public nu este o opțiune, este o obligație”, a afirmat Luca Niculescu.

Luca Niculescu, despre decizia CCR

Premierul a explicat că decizia Curții Constituționale, privind admiterea contestației referitoare la emiterea Ordonanţei de Urgenţă referitoare la Programul SAFE nu vizează derularea programului în sine sau contractele deja încheiate:

„Decizia CCR nu are legătură cu derularea în sine a programului SAFE, cu contractele care s-au încheiat. Este mai curând o chestiune de metodologie. Vorbind despre bani publici, transparența nu este o opțiune, este o obligație. Ne interesează să știm cum s-au făcut acele contracte. Există un anunț al ministrului Apărării privind trimiterea Corpului de control, deci, în funcție de rezultate, vom vedea și ce măsuri vom lua”, a declarat premierul.

Luca Niculescu a subliniat însă că România are nevoie de programul de înzestrare militară și că discuțiile privind transparența contractelor nu trebuie interpretate ca o contestare a SAFE.

„Este un contract de care România are mare nevoie. Avem o uriașă nevoie de înzestrare”, a spus acesta.

Premierul a mai afirmat că România trebuie să își dezvolte capacitatea de producție, iar companiile locale trebuie să participe mai mult la acest proces. El a insistat că programul este important pentru securitatea țării și că nu trebuie pus sub semnul întrebării.

„România trebuie să producă mai mult, companiile trebuie să producă mai mult. Dobânda la care ne împrumutăm este extrem de mică. Nu trebuie să creadă cineva că noi punem sub semnul întrebării acest program. Este un program de care avem nevoie. România și românii au nevoie de securitate”, a conchis Luca Niculescu.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close