Ludovic Orban: Am depus candidaturile de dimineață ca să arătăm că suntem puși pe muncă

de Dana Musceleanu    |    21 Oct 2020   •   09:30
Ludovic Orban: Am depus candidaturile de dimineață ca să arătăm că suntem puși pe muncă Hepta

Premierul Ludovic Orban și echipa de candidați PNL pe București pentru alegerile parlamentare au depus miercuri dimineață lista cu candidați. Premierul nu a scăpat de tirul jurnaliştilor pe temele fierbinţi ale zilei, nici nu a ratat ocazia de a face mai multe promisiuni electorale.

"Am depus listele de candidați pentru Municipiul București. Suntem o parte din echipă aici, am ținut să depunem candidaturile de dimineață ca să arătăm că suntem puși pe muncă. E un efort deja de un an, de a readuce credibilitate. Vom susține Bucureștiul în Parlament și pe Nicușor Dan, și toate proiectele Capitalei. Suntem o echipă hotărâtă, vom face o campanie cinstită, onestă, în care vom prezenta soluțiile și obiectivele noastre, și vom face mai puțină campanie negativă", a declarat Orban.

Premierul a reiterat că alegerile din 6 decembrie sunt vitale. El a făcut trimitere la episodul de ieri, din Parlament, cand s-a decis ca Florin Iordache să conducă Consiliul Legislativ. 

„Ceea ce s-a întâmplat, ieri, în Parlament arată o dată în plus că acest Parlament, majoritatea PSD-istă din acest Parlament, trebuie să plece acasă. Să pui în fruntea Consiliului Legislativ pe cel care s-a afirmat ca violatorul justiției independente din România, omul care a scos milioane de oameni în stradă prin proiectele aberante în domeniul justiției...eu nu pot să înțeleg. Îmi arată clar că PSD și cei care au votat alături de PSD sunt în pragul nebuniei și nu mai au nicio legătură cu realitatea opțiunilor oamenilor. Este sfidător la adresa României și la adresa fiecărui român alegerea acestui...nici nu pot să-i spun aghiotant, acestei slugi al lui Dragnea care a răspuns la toate comenzile care i s-au dat și care este pus, iată, de o majoritate parlamentară în fruntea unei instituții guvernamentale a statului”, a spus Ludovic Orban.

 

Premierul Ludovic Orban i-a acuzat direct pe cei de la USR că au votat cot la cot cu PSD în Parlament, la votul pentru Consiliul Legislativ.

”PNL a avut candidat pe domnul Zegrean și toate voturile obținute de candidatul nostru au fost din partea parlamentarilor PNL. După cum arată rezultatele, nu există altă variantă, dacă ne uităm la voturile obținute de Iordache și de candidatul USR, altă concluzie nu se poate trage...

Noi am avut un candidat serios, un candidat care a condus CCR, un candidat cu experiența necesară pentru a conduce o instituție precum Consiliul Legislativ.”, a mai spus Ludovic Orban.

Joi se schimbă prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu printre posibilii înlocuitori

Primul ministru a confirmat că săptămâna această urmează să îl schimbe din funcţie pe prefectul Capitalei, iar Traian Berbeceanu e un posibil candidat. 

"Încă de luni m-aţi întrebat despre prefectul Capitalei. Nu puteam să anunţ decizia mea de a schimba prefectul înaintea unei şedinţe capitale conduse de prefect, a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă şi în condiţiile în care trebuiau implementate deciziile din decizia Comitetului. Astăzi pot să vă spun: da, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Da, joi, la şedinţa de guvern vom opera această modificare. Da, Traian Berbeceanu se află printre printre posibilii candidati pentru funcţia de prefect care se află în evaluare", a declarat Ludovic Orban.

x close