Antena 3 CNN Politică Mircea Geoană oferă României soluţiile pentru o politică industrială sănătoasă

Mircea Geoană oferă României soluţiile pentru o politică industrială sănătoasă

Mircea Geoană oferă României soluţiile pentru o politică industrială sănătoasă
Sursa foto: Foto: Intact Images
24 Oct 2011   •   16:03

"România are nevoie de un plan mult mai solid decât aderarea la zona Euro", a declarat preşedintele Senatului din România, Mircea Geoană. Acesta a oferit la Antena 3, în cadrul emisiunii "Săptămâna Financiară" realizate de Radu Preda, şi soluţii pentru ca România să aibă o politică industrială sănătoasă.

"Nu mai există niciun fel de sorţi de izbândă pentru industrializarea pe tip vechi, în toate ramurile, aşa cum a făcut Ceauşescu". Mircea Geoană a recunoscut că este nevoie de identificarea zonelor în care putem fi competitivi şi a nominalizat educaţia şi neutralitatea administraţiei publice ca şi condiţii necesare pentru atingerea scopului.

"Educaţia este prima condiţie. Formarea de salariaţi cu calificare înaltă, suficienţi de flexibili ca să facă faţă schimbărilor tehnologice. Pentru că românii sunt isteţi, sunt oameni inteligenţi, dar au nevoie de educare. E nevoie de educaţie, educaţie, educaţie de-a lungul întregii cariere. A doua condiţie este o administraţie publică mai neutră, mai profesionistă şi un factor politic care să fie suficient de profesionist şi suficient de inteligent ca să asigure aceste lucruri. Dacă ai o birocraţie proastă, orice proiect de industrializare se va duce pe apa sâmbetii", a spus Mircea Geoană la Antena 3.

Conform social-democratului, România are foarte multe de oferit, are o piaţă extraordinar de atractivă, însă trebuie să rezolve trei mari probleme.

1. Ocuparea pieţei interne. "Noi suntem azi o ţară în care PIB se formează în proporţie de 60% în jurul Bucureştiului, încă vreo 30% în alte 6-7 oraşe mari".

2. Locuri de muncă. "Este sinucigaş să continuăm să stăm pe această situaţie actuală, în care avem 4,2 milioane de salariaţi la 6 milioane de pensionari. Ne scufundăm. Ah, că o treime din forţa de muncă e în economia gri, că trei milioane sunt plecaţi la munca în străinătate. Practic e nevoie de un efort de a aduce 1-2 milioane de salariaţi în câmpul muncii".

3. Un pic mai multă încredere în forţele proprii.

Vedeţi aici înregistrarea emisiunii Săptămâna Financiară.



×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close