Antena 3 CNN Politică Președintele PSD, Marcel Ciolacu și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, la Șantierul Podului de la Brăila

Președintele PSD, Marcel Ciolacu și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, la Șantierul Podului de la Brăila

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, viceprim-ministru și ministrul Transporturilor și Infrastructurii, au făcut declarații de presă la Șantierul Podului de la Brăila.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu și prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, la Șantierul Podului de la Brăila
Sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu
de Redacția Antena 3 CNN    |    21 Mai 2022   •   11:03

”Astăzi la prânz am fost cu domnul vicepremier și ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu, împreună cu domnul europarlamentar Dan Nica, să vedem lucrările și să se semneze contractul în cel mai mare port la Dunăre, de la Galați. Acum, după-amiază, împreună tot cu domnul Sorin Grindeanu și de data aceasta cu domnul europarlamentar Mihai Tudose, am venit să vedem construcția celui mai mare pod din România, cea mai mare investiție din Europa în acest moment, al treilea pod ca deschidere din Uniunea Europeană.

Sunt ferm convins, cel puțin presa locală, că v-ați săturat de politicienii care vin în pelerinaj la acest pod. Eu o să vă povestesc ce știu eu despre realizarea acestui pod. Sorin Grindeanu a fost desemnat de partid să fie prim-ministru al României și cred că în fișa de acuzații a fost – cred că e prima oară când se spune – și faptul că a transferat sute de milioane de la ITI Delta Dunării și la recomandarea președintelui Consiliului Județean al județului Tulcea, pentru că acești bani s-ar fi pierdut, s-ar fi dat înapoi la Comisia Europeană și pe urmă știți mecanismul, în urma unei vizite făcute la Brăila cu domnul Mihai Tudose, atunci erați membru al Guvernului, erați la Economie. Știți cea mai mare greșeală pe care a făcut-o, din punctul meu de vedere, Partidul Social Democrat, a fost ședința când s-a hotărât ca domnul Grindeanu să nu mai fie prim-ministru, să fie domnul Tudose de data aceasta prim-ministru, dânsul având inspirația să mă ia și pe mine vicepremier!

După câteva luni, cred că au fost egale lunile de mandat între dumneavoastră și domnul Grindeanu, am fost chemați de conducerea superioară de partid, înfierați proletar și am înțeles mesajul atât eu, cât și colegul meu Mihai. Amândoi ne-am urcat în mașină să plecăm spre Guvern, să luăm pozele copiilor și ficusul. Cu adevărat, în drum spre Guvern, fără să știe nimeni, am făcut o deviere aranjată cu ministrul Transporturilor, Felix Stroe, la Ministerul Transporturilor, unde în ultimele ore de mandat ale lui Mihai Tudose s-a semnat contractul de la acest pod la care cu toții acum venim în pelerinaj.

Am vrut să se știe tot acest istoric trăit de mine, dar în afară că este o realizare imensă pentru toți românii, veneam des la pescuit cu tata, îmi povestea că și pe timpul lui Ceaușescu m-a adus, dar eram mai mic și nu mai țin minte, am stat două zile să trecem cu bacul, că era un singur bac. Este și o lecție de viață și uitați-ne pe toți aici împreună, un moment frumos de trăit!

Nu în ultimul rând, vreau să îi felicit pe constructori. Este o lucrare de amploare și de exercițiu, chiar dacă este grandioasă, este o lucrare care este foarte fixă și foarte bine calculată” a declarat Marcel Ciolacu.

”Nu mai sunt foarte multe de adăugat. Sperăm ca în decembrie să putem să dăm în circulație acest pod. Eu sunt optimist. Așa cum ne-au anunțat și constructorii, acea mică întârziere în montarea tablierelor va fi recuperată, astfel încât în decembrie să putem să îl dăm în circulație. E un proiect început în 2017. Iată că măcar după cinci ani se finalizează și cel mai important e că vor beneficia foarte mulți români și nu numai de această lucrare.

Sunt încrezător. Lucrările sunt plătite la zi, așa cum știți, de către CNAIR. Îmi doresc ca parteneriatele pe care Ministerul Transporturilor și CNAIR, în cazul de față, le au cu constructorii să fie serioase, așa cum este acesta de aici, unde se țin de muncă și iată că se și vede acest lucru.

Sigur, de dimineață am spus la Galați mai multe și poate că merită a fi amintit faptul că în această zonă, din punctul de vedere al Ministerului Transporturilor, e cea mai mare concentrație de investiții în următorii ani. Dincolo de pod, vorbim de drumul expres Brăila-Galați, de drumul expres spre Focșani, de drumul expres spre Buzău.

De asemenea, n-aș vrea să trec foarte repede peste asocierea făcută între patru județe, Galați, Brăila, Ialomița și Călărași, protocolul semnat cu noi, cu CNAIR, Ministerul Transporturilor, pentru că într-un timp record au reușit să constituie acest ADI, fiind cel mai mare din țară, până la urmă, și au venit foarte repede la semnarea protocolului la Ministerul Transporturilor și am putut să descentralizăm aceste lucrări.

De dimineață am semnat, așa cum a spus președintele partidului, proiectul pentru multimodalul de la Galați, faza a doua, săptămâna trecută în Guvern s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru Portul de la Brăila, dana 36 și 37, ceea ce înseamnă iarăși investiții în zonă. Sunt lucruri importante care argumentează ceea ce vă spuneam mai devreme, că a doua dezvoltare urbană din România după București, și anume Galați-Brăila, va beneficia în anii următori de cele mai multe investiții din punct de vedere al infrastructurii” Sorin Grindeanu.

Cum vor fi recuperate întârzierile?

Sorin Grindeanu: În acest moment, trebuiau să fie montate toate cele 86 de tabliere, dar aș vrea să menționez ceva: vreau să îi felicit pentru că, dincolo de realizarea acestei investiții, din informațiile pe care le am, tabla este făcută la Galați și tablierele în Șantierul Naval de la Brăila, deci iată că este folosită până la capăt și pe orizontală industria locală. Asta înseamnă locuri de muncă, dezvoltare. Au fost câteva motive pentru care în acest moment cred că sunt montate 36 sau 38, sunt aduse 52 din 86 și sunt montate 36. În ritmul pe care ni l-a explicat și ni l-a spus domnul director mai devreme, vor recupera timpul pierdut. Au fost și condiții meteo nefavorabile, știți că se montează de pe Dunăre, a bătut destul de tare vântul și n-au putut să centreze foarte bine aceste lucruri, dar se va recupera. Contează finalul, iar finalul este sfârșitul acestui an, cu darea în circulație a acestui pod.

Și cu drumul?

Sorin Grindeanu: Drumul spre Măcin va fi dat și de asemenea cel de aici, de pe partea cealaltă a Dunării, din Brăila, da. Drumul spre Tulcea încolo va fi pe parcursul anului 2023, bineînțeles că asfaltat!

Sunt plățile la zi?

Sorin Grindeanu: Aici e o asociere. Vreau să îi felicit pe titulari. Sunt cu plățile la zi, îmi fac semn colegii din CNAIR. Să știți că nu e o problemă de bani și niciodată n-a fost o problemă de bani, sunt fonduri europene. Problema e să reușim să facem lucrările așa cum trebuie și să fie decontate.

Ce impact va avea investiția asupra regiunii?

Sorin Grindeanu: Vă spuneam că – și asta puteți verifica – după București, aglomerarea urbană Galați-Brăila e cea mai importantă din România. Ca să poți să ajuți la dezvoltarea și celorlalte componente din economie, trebuie să vii cu investiții, în primul rând cu investiții în infrastructură de toate tipurile, fie că vorbim de cea rutieră sau cea navală. Dezvoltarea economică nu va întârzia să apară. Eu pot să vă dau un exemplu din județul Timiș. Până a venit autostrada dinspre Ungaria spre Sibiu, partea de vest a județului era mult mai dezvoltată, cea de la granița cu Ungaria și cu Serbia. Partea de est, de la granița cu județele Caraș și Hunedoara, era mai puțin dezvoltată. Odată cu trecerea autostrăzii și cu dezvoltarea infrastructurii, la fiecare descărcare de pe autostradă s-au deschis fabrici și dezvoltarea economică se vede. E absolut normal să se întâmple și aici.

Există întârzieri în ce privește exproprierile?

Sorin Grindeanu: Sunteți din presa locală și știți că s-au mișcat bine, chiar foarte bine. Eu chiar ieri am avut o discuție cu antreprenorul și îmi spunea că nu intră în discuție să nu finalizeze această lucrare. Tocmai de aceea, ca să preîntâmpinăm toate situațiile de acest tip, în urmă cu o lună și jumătate în Guvern am aprobat o OUG în care am redus toate aceste termene. De asemenea, am reușit să punem în aplicare niște proceduri mai flexibile, fie că vorbim de exproprieri, fie că vorbim de mutări de utilități. Și aici a fost cazul, dacă vă aduceți aminte când am fost în iarnă, era acea problemă cu Transelectrica și cu toate relocările de utilități. Toate aceste proceduri sunt în acest moment mult mai simple.

Ce măsuri va lua coaliția pentru a ajuta consumatorii? Va veni o apocalipsă în România?

Marcel Ciolacu: Mai aveam puțin și nu știam dacă trebuie să fug repede în casă, la ce catastrofă, atât de apocaliptic… Nu! România e asigurată alimentar în acest moment și, după creșterea economică din primul trimestru, vedem că este în trendul corespunzător. Cu adevărat, această creștere nu se regăsește în buzunarele românilor și de aceea Guvernul trebuie să vină cu anumite măsuri. Am luat deja aceste măsuri, „Sprijin pentru România”, de aceea mi-am permis să vorbesc cu fermierii ca din producători să devină și procesatori, ei având deja un bonus de 10% la produsele procesate în România, fiindcă am fost mult prea mult timp doar exportatori de grâne, este cazul să fim exportatori și de alimente la cu totul alt nivel. Eu mă bucur că au fost toate autoritățile locale de la CJ de la Brăila și de la Galați, primarii de municipii, oameni care pot să creeze pentru fermieri depozite și astfel de facilități în viitor. În schimb, vorbeam cu domnul doctor Rafila și dacă am face o socoteală la vaccinurile comandate de unii filozofi de la USR, gândiți-vă că cu acei bani pe care i-am cerut de un miliard de euro vaccinuri pe care nu le folosim și nu le-am fi putut folosi niciodată am fi făcut două poduri!

Referitor la premierea de către un ONG din Budapesta celor care au fost acuzați de terorism, cum vedeți acest lucru?

Marcel Ciolacu: N-am văzut știrea. Haideți să facem o distincție, nu îmi pică bine și m-am și exprimat public, așteptam ca ministrul de Externe, dar e posibil ca ministrul de Externe să fi avut o poziție și o discuție cu ambasadorul Ungariei din România pentru acest lucru. În schimb, m-am uitat și eu la meciul la Cupa României și am văzut un echilibru și am început să intrăm într-o normalitate. Suntem într-o perioadă de provocări. Ce fac anumiți parlamentari, dacă merg, fiecare își asumă în nume propriu, nu putem acum să acuzăm un întreg Parlament, presupun că nu s-au bătut, nu au aruncat cu bombe. Oricum, e un tip de provocare ce se întâmplă. Îmi pare rău că continuăm și în 2022 cu astfel de lucruri și nu învățăm să depășim momentul. După cum știți, eu am fost unul dintre cei care au susținut să intre și UDMR la guvernare ca să creăm o stabilitate cât mai mare. Dar e o distincție între anumite manifestări și până la urmă politica unui partid sau a unor români de altă etnie.

Credeți că UDMR o să iasă de la guvernare după aceste scandaluri?

Marcel Ciolacu: N-am avut până acum această discuție. Haideți să vedem contextul cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Ați văzut provocările din Transnistria. E o perioadă foarte delicată. Noi, românii, am fost totdeauna cu picioarele pe pământ.

Putem vedea o plafonare la alimentele de bază?

Marcel Ciolacu: Nu știu cât efect ar avea reducerea TVA, nu sunt mare fan, să reduci de la 5%, adică am avea o reducere de câteva zile! Cred că ar trebui să intrăm într-o zonă mai curajoasă și să definim niște produse strategice, ținând cont că și statul face un efort cu subvențiile în agricultură, să mergem cu anumite produse cu o anumită plafonare, dar nu trebuie creat un dezechilibru economic. Cine a încercat până acum de fapt a creat o penurie.

De-a lungul timpului s-au încercat diverse forme de colaborare între autoritățile dintre Brăila și Galați, mereu au picat. De data asta s-a întâmplat altceva.

Marcel Ciolacu: S-a întâmplat minunea!

Ce știți dumneavoastră că s-a întâmplat?

Marcel Ciolacu: Vă spun eu ce s-a întâmplat: în administrația locală de la Brăila și de la Galați sunt echipe tinere și dinamice și amândouă județele din partea Partidului Social Democrat au doi lideri importanți, cu o maturitate politică și o experiență extraordinară, Mihai Tudose și Dan Nica! Simplu!

 

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu Sorin Grindeanu
Parteneri
Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcție! CSM a decis
x close