Antena 3 CNN Politică Salariile profesorilor în Parlament. PD-L absent nemotivat, PSD câştig la imagine, PNL amână verdictul

Salariile profesorilor în Parlament. PD-L absent nemotivat, PSD câştig la imagine, PNL amână verdictul

Salariile profesorilor în Parlament. PD-L absent nemotivat, PSD câştig la imagine, PNL amână verdictul
10 Noi 2008   •   17:44

Moţiunea de cenzură pe care PD-L intenţiona să o dezbată şi să o voteze luni în plenul reunit al Parlamentului nu a avut această şansă din cauza absenteismului în masă care a lovit brusc senatorii şi deputaţii. Iniţiatorii nu au fost capabili să aducă la şedinţă nici măcar pe toţi colegii, semnatari ai moţiunii. În sală au fost înregistraţi doar 121 de parlamentari, din totalul de 232 care trebuie să fie prezenţi în mod obligatoriu, o premieră în materie de practică legislativă. Cu doar o oră înainte, PSD lua caimacul electoral al spinoasei probleme a salarizării profesorilor, votând în Senat, cu concursul PD-L, PC şi PRM, respingerea ordonanţei guvernamentale de amânare a creşterii indemnizaţiilor dascălilor cu 50 de procente. Totul la capătul unui rechizitoriu ţinut de social-democratul Alexandru Athanasiu, al cărui text amintea în termeni generali de conţinutul moţiunii de cenzură a PD-L
Iniţiatorii moţiunii absenţi de la vot
Stupefacţie generală printre parlamentarii PD-L. Şedinţa Parlamentului consacrată dezbaterii propriei moţiunii de cenzură a fost suspendată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, din lipsă de cvorum. În sala de plen au fost număraţi doar 121 de parlamentari, cu 9 mai puţin decât totalul semnatarilor moţiunii, parlamentarii PSD şi PNL absentând în masă.
Pe condica pusă la intrare, vreo 20 de deputaţi liberali şi peste 30 social-democraţi îşi lăsaseră semnăturile de prezenţă pe baza cărora sunt de altfel şi plătiţi.?Asta înseamnă că vom fi în Cameră, nu că neapărat vom şi merge la plen? a comentat în fugă un deputat PSD, făcând referire la boicotul dictat de conducerea partidului în acest caz. În tabăra deputaţilor PD-L, 11 absenţi, printre care se găseau Raluca Turcan, Valentin Iliescu, Liviu Codârlă, Mircea Coşea, Petru Lificiu, Marius Rogin, Iulian Vlăduţ, Marian Hoinaru, Petrea Constantin, Mocanu Alexandru, Ionescu Daniel şi Laurenţiu Miroşescu. Liderul grupului deputaţilor PD-L, Cristian Rădulescu, se afla la o emisiunea a unui post de televiziune în momentul numărării celor prezenţi. Totodată, din cei 29 de senatori PD-L au fost prezenţi doar 24. Absenţi figurau şi pe lista de prezenţă a parlamentarilor PRM, care semnaseră textul moţiunii cot la cot cu cei din PD-L: Mircea Purceld, Ilie Merce, Marin Diaconescu, Anca Petrescu şi Vladimir Fârşirotu.
Boc: ?Tăriceanu şterge pe jos cu Parlamentul României?
?Vă asigur că toţi parlamentarii PD-L au fost prezenţi? a comentat după suspendarea şedinţei, liderul acestui partid, Emil Boc, lansând o serie de acuze la adresa parlamentarilor PNL şi PSD. ?De fapt, Tăriceanu şi Geoană s-au înţeles să blocheze acest demers, practic, Geoană îi plăteşte lui Tăriceanu preţul politic că i-a dat 600 milioane de euro să împartă bani pentru clientela politică de la PNL şi PSD, îi plăteşte funcţiile pe care i le-a dat Tăriceanu în Compania Energetică Naţională. Este o afacere de 800 de milioane de euro, deja s-au împărţit funcţiile bine plătite pe zeci de mii de euro în consiliile de administraţie, iar evident că Geoană trebuie să-i facă un nou serviciu lui Tăriceanu?, a declarat liderul democrat-liberal.
În opinia lui Emil Boc, parlamentarii PNL şi PSD au realizat ?o premieră istorică constituţională? întrucât din 1989 încoace nu a existat niciodată o situaţie în care să nu se prezinte parlamentari într-un număr suficient pentru o moţiune de cenzură. ?Practic, din nou Călin Popescu Tăriceanu se şterge pe jos cu Parlamentul României?, a mai acuzat Boc. Singura speranţă a PD-L pare a fi Curtea Constituţinală. ?Aşteptăm ca marţi Curtea Constituţională, ultimul obstacol în calea dictaturii Guvernului, să declare neconstituţională această ordonanţă şi practic să se ajungă la respectarea legalităţii în această ţară", a adăugat Boc.
Liberalii, mulţumiţi de amânarea moţiunii
Există un termen limită minimal de trei zile de la citirea moţiunii după care aceasta trebuie să se dezbată şi adopte. Nu există un termen maximal. ?Moţiunea se va dezbate şi supune votului la momentul la care cele două Camere se vor întruni", a explicat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, arătând că potrivit Regulamentului pentru şedinţele Camerelor reunite, cvorumul de 232 de membri trebuie întrunit în fiecare moment al şedinţei. Cu aleşii prinşi în plină campanie electorală, precedentul absenteismului parlamentar de luni se poate repeta şi în ultimele zile ale acestui legislativ, ceea ce ar face ca obicetul moţiunii PD-L să fie aruncat în nulitate. ?Astăzi, deocamdată, nu ne vom putea întruni deoarece, în mod evident, nu există cvorum nici la Birourile Permanente. În momentul în care vom putea convoca birourile reunite vom stabili următoarea dată privind dezbaterea moţiunii?, a menţionat Olteanu.
PSD ia caimacul electoral şi devine câştigătorul zilei
Cu doar o oră în urmă, reprezentanţii social-democraţi îşi frecau bucuroşi mâinile. ?Am restabilit ordinea de drept în România şi relaţiile constituţionale între legislativ şi executiv? se mândrea liderul PSD, Mircea Geoană, la finalul votului Senatului prin care ordonanţa guvernului de amânare a creşterilor salariale pentru profesori a fost respinsă cu 79 de voturi pentru, 13 împotrivă şi 2 abţineri. O procedură de vot din care nu a lipsit însă un rechizitoriu social-democrat care îmbrăca mai degrabă haina unei moţiuni de cenzură decât a unui simplu discurs politic. ?Neconstituţionalitate pe fondul unei ridicole preţiozităţi?. ?sfidarea concretă a fundamentului statului de drept?, ?primitivism instituţional?, ?Guvernul, expresia parlamentului?, ?demisia, ca singura opţiune pentru nerespectarea deciziilor legislativului?, ?atentat la bunul simţ constituţional?, ?avorton legislativ?, ?minciună instituţionalizată? au fost doar câteva din metaforele cu care social-democratul Alexandru Athanasiu a încondeiat Guvernul şi iniţiativa sa de amânare pentru aprilie 2009 a creşterii cu 50 la sută a indemnizaţiilor dascălilor.
Răspunderea pentru salariile profesorilor, pasată viitorului Guvern
Liberalii, prin vocea liderului de grup Puiu Haşotti, au încercat să stopeze votul , invocând o serie de prevederi procedurale. Cum raportul comisiilor de specialitate fusese întocmit abia luni dimineaţă, s-a solicitat amânarea dezbaterilor pentru o dată ulterioară, pentru că textul raportului nu fusese pus la dispoziţia senatorilor. Haşotti a amintit şi de prevederea regulamentară care stipulează necesitatea depunerii raportului pe un text normativ cu trei zile înaintea dezbaterii, dar propunerea sa a fost respinsă de plen. Nici argumentele ministrului finanţelor, Varujan Vosganian, prezent la dezbateri, legate de efectele economice şi sociale negative pe care le-ar presupune susţinerea acestei măsuri nu au convins auditoriul. Dublarea mediei salariale în sectorul bugetar faţă de privat, ?secătuirea? resurselor pentru investiţii, impactul major asupra şomajului, în sensul creşterii acestuia au fost rând pe rând fluturate în faţa senatorilor.
Ministrul a arătat că majorarea salariilor cadrelor didactice ar determina, în 2008, o creştere cu 0,14% a ponderii salariilor din PIB şi cu 0,74% în 2009, ceea ce ar presupune pentru anul viitor un spor suplimentar de 4,2 miliarde de lei. De asemenea, creşterea cu 50% a remuneraţiilor pentru întregul personal din sectorul bugetar ar presupune o sumă de un miliard de euro în 2008 şi şase miliarde de euro anul în 2009, adică 4% din PIB, în timp ce ar fi de aşteptat o dublare a mediei salariale a bugetarilor faţă de sectorul privat. ?Atrag atenţia că nici nu partid politic nu are inclus în programul său de guvernare o aseemenea creştere salarială? a mai spus Vosganian, punând retorica PSD şi PD-L pe seama ?febrei inerente campaniei electorale?.
Liberalii mai au însă încă o şansă de a întârzia punerea în practică a creşterii cu 50 la sută a salariilor profesorilor şi a lăsa această chestiune moştenire viitorului executiv.. Cum Senatul este prima cameră sesizată în materie, legea de respingere a ordonanţei guvernamentale mai are de trecut şi prin Camera Deputaţilor, acolo unde este de aşteptat ca parlamentarii liberali şi cei ai UDMR să facă tot posibilul pentru tergiversarea votării acestui act normativ până după alegeri.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close